Descoperirea sinelui, Uncategorized

Consecventa


Este seara. Intru in camera gandindu-ma la mine, la ceea ce am de făcut cu timpul meu. Invartindu-ma prin camera pun ochii pe cartea „Liniștea inimii” scrisă de Paul Ferrini. Iau carte în mână și îmi pun o întrebare: care este cuvântul potrivit pentru mine? Deschid cartea și în fața ochilor îmi apare cuvântul „consecventa”. Da, are dreptate, am nevoie de consecventa, trebuie sa exersez aceasta abilitate. Ferrini spune că, consecventa provine din fidelitatea față de sine și se manifestă atunci când acțiunile cuiva sunt in concordanță cu cuvintele lui. O persoană consecventa este demna de toată încrederea și ea nu se pedepsește atunci când greșește. Și cu cât este mai credincioasă și mai cinstita sie-si, cu atât devine mai credincioasă și celorlalți. Cam așa cu consecventa. Ușor de citit despre ea, mai greu este cu practica.
IMG_7424.JPG

Descoperirea sinelui, Uncategorized

Uneori visul bate filmul


Din cand in cand mai scriu cate o fila in jurnal, am un jurnal in care scriu din 2007. In el se regaseste o mare parte din trairile mele, din visele si din viata mea.

Astazi l-a deschis, nu ca sa scriu ceva(cand sunt bine, nu prea scriu) ci ca sa  citesc.

Ochii mi-au cazut pe o pagina scrisa in 26 iulie 2012(au trecut deja 4 ani de atunci). Pe acea pagina sta scris un vis, unul din multele vise pe care le-am avut in acea perioada. Acum, sincer va zic, nici de visat nu mai e timp. In acea perioada, o perioada in care imi cautam indentitatea, visele erau foarte autentice si foarte amanuntite, daca le-as desfasura intr-o naratiune, s-ar putea face filme frumoase dupa ele. 🙂

Hai ca o lungesc cu vorba si pierd esentialul.

Visul era cam asa:

„Eram intr-o casa, un fel de turnul babel, cu foarte multa lume inauntru. Sunt trairi pe care nu le pot descrie. Se facea ca asteptam un nou inceput, nimeni nu avea voie afara. Toata lumea astepta sa se intample ceva. Afara era, asa cum este de obicei in visele mele, intuneric. La un moment dat eram langa geam si am vazut cum pe partea stanga a cerului au aparut niste formatiuni foarte ordonate asezate cate doua. Casele, florile, totul era argintiu, iar fundalul era albastru. Acest peisaj emana multa Pace si Iubire. Ni s-a transmis ca este noul oras. M-am bucurat foarte tare. O bucurie pe care nu am trait-o pe acest pamant. In acea casa noi asteptam sa ni se dea suflete noi. Sufletele veneau dinspre acel oras, iar in apropierea casei luau forma persoanei cu care interactiona. Asteptam cu nerabdare sa vad ce suflet va venii si la mine. Am apucat sa zaresc o particica din noul meu suflet constientizand o stare de bucurie dar si de teama, apoi m-am trezit.”

Acesta a fost visul meu din anul 2012. Pe undeva imi place sa cred ca ceea ce am visat este partial valabil, pentru ca din acel an au inceput sa se produca diverse schimbari la nivel de constiinta, dar si la nivelul corpului fizic. Nu am mai avut nici un fel de probleme de sanatate chiar daca sufar de o boala cronica(nevindecabila, zic ei, doctorii), sunt mult mai toleranta si mult mai putin egoista, zic eu. Cu egoo-ul stateam foarte „bine”. Era la cote foarte ridicate.

Si inchei asa cum inchei fiecare pagina din jurnal:

:  „Totul este bine in lumea mea”

„Dumnezeu sa ne binecuvanteze”

 

 

MEDITATII

Meditatie simpla !


Este una dintre cele mai frumoase meditatii pe care le stiu si le practic! Dureaza 20 de minute.
Asezati-va in pozitia de meditatie. Cu ochii inchisi, incercati sa eliminati pe cat posibil orice fel de ganduri sau framantari interioare. Constientizati-va corpul, fiecare parte a lui, felul in care va sunt asezate picioarele, modul in care va sunt asezate mainile pe genunchi samd.
Incepeti sa va relaxati incetul cu incetul, de jos in sus, incepand cu picioarele. Lasati relaxarea sa va cuprinda bazinul, apoi trunchiul, bratele, gatul si in final tot capul.
Odata relaxati, vizualizati-va undeva pe tarmul oceanului, privind in zare, la linia orizontului, pe de-asupra valurilor. E cald si e bine. Soarele straluceste pe cer, vantul adie usor, valurile se sparg de tarm… Simtim nisipul cald la talpi si constientizam starea de bine.
Privim in continuare la linia orizontului si undeva in departare, deasupra apei, vom vizualiza o sfea de lumina alba. In ea este Ingerul nostru pazitor. Este inca departe, nu-i putem zari fata… Il rugam in gand sa se apropie, sa vina spre noi.
Incet, chiar foarte incet, vedem cum Ingerul se apropie de noi. Treptat ii deslusim trasaturile fetei. Cand ajunge in fata noastra, Ingerul in sfera de lumina se opreste.
In acest moment, tot cu ochii inchisi, ridicam mainile de pe genunchi si le vizualizam cum patrund in sfera alba de lumina, spre Inger. Simtim pe maini caldura luminii albe, iar in suflet simtim dragostea pe care Ingerul, aflat acum chiar in fata noastra, ne-o transmite din inima lui. Primim iubirea care ne umple inima.
La randul nostru, ii daruim si noi Ingerului iubirea noastra. O vizualizam ca pe o raza de lumina care iese din pieptul nostru si intra in sufletul Ingerului.
Apoi, din inimile noastre trimitem o raza de iubire si lumina catre centrul Mamei-Pamant si-i multumim pentru tot.
Privind Ingerul, ii adresam o rugaminte personala (poate fi orice dorina aveti voi). Dupa ce ne asculta rugamintea, scoatem mainile din sfera de lumina si le asezam din nou pe genunchi, cu palmele indreptate spre Cer.
Vedem atunci cum sfera cu Ingerul se transforma intr-un punct luminos, ne patrunde un suflet si ramane cu noi pentru totdeauna!
Incet, incet, deschidem ochii si ne impreunam mainile in dreptul chakrei inimii, pentru a echilibra energia.

Multumim Universului.
sursa Adi Manea .


Descoperirea sinelui

Cine moare !?


Pentru ca Sfantul Paste se apropie iar Invierea Mantuitorului nostru este aproape va propun spre lectura un frumos dialog cu parintele Arsenie Boca .Din pacate l-am primit pe mail fara nici o semnatura .
Chiar daca nu stiu cine este autorul tin sa ii multumesc pentru acest frumos cadou .Si cum dar din dar se face rai ,vi-l ofer din tot sufletul alaturi de urarile mele de bine !

CINE MOARE?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
„responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca „a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Parintele Arsenie nu imbatraneste. Secretul? Ni l spune tot dansul: sa ai la tinerete putina batranete, ca atunci sigur vei avea la batranete multa tinerete. Un sfat pe care nu ai cum sa nu il urmezi daca cel care ti l da e nonagenar, dupa o experienta de decenii in puscariile comuniste.

Ce le recomandati in primul rand crestinilor care doresc sa sporeasca in viata duhovniceasca?
Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie adevarata, degajata de problemele vietii, de problemele cararilor vietii, ale unuia si ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Daca i intristare, se clocesc ouale diavolului. E o stare de absenta, de intunecare. Daca un om nu moare de pe pozitia de traire, de inaltare, de steag, toata creatia sufera. Noi traim intr o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despartim de marea unitate, suntem pe pozitie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o pozitie de traire. Pentru ca tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Si starea de rugaciune inseamna o stare de prezenta. Eu ca duhovnic ce toata ziua stau de vorba cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevointe. Recomand o stare de prezenta permanenta, care inseamna recunoasterea fortelor de bine din tine.
Ati cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenta continua?
Asta este o intrebare la care nu se poate raspunde intru totul. Oamenii isi pastreaza ascunsa viata lor. Am trait in puscarii 14 ani; am stat cu fel de fel de conducatori ticalosi. Eram intr o anumita relatie si cu Parintele Dumitru Staniloae, bineinteles respectand proportiile, caci eram un prichindel pe langa el. La procesul Rugului Aprins – am fost amandoi in acelasi lot – el s a purtat cam sovaielnic. Dar cand a intrat in temnita, cand a intalnit acolo mari traitori care erau de 20 de ani in inchisoare, care cunosteau Noul Testament aproape pe de rost – putini erau care nu stiau toate scrierile sfantului Ioan Evanghelistul – parintele Staniloae a ramas impresionat.
Eu am multe arestari, iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Staniloae, Alexandru Mironescu si toti ceilalti au primit cate 15 ani. Mie mi au dat 40 de ani. Sigur ca m am distrat cand m au condamnat, dar m a costat. Ca ma tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un capitan m a intrebat in timp ce ma dezbraca si ma tundea: „Ce ai facut, ma?” „N am facut nimica, ma!”, i am zis eu. „Ma, daca nu faceai nimic te condamna la 10 15 ani, dar 40 de ani…” Vedeti, daca nu faceam nimic, tot ma condamna la 10 15 ani. S a dat de gol, stiti. Iata cu cine aveam de a face. Iata cine te dezbraca, iata cine te omora… Important este ca tu sa ai o pozitie de prezenta. Nu m au omorat, desi ma urmareau, ma bagau pe la racitor, la camere frigorifice. In trei zile mureai, dupa socoteala lor. N am murit in trei zile. Mi au dat cinci. N am murit in cinci zile. Mi au dat sapte, n am murit. N a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde esti, sa fii prezent! Si, fie ce o fi, de acum. Om sunt, un pai in vant. Nu mai conta moartea, fratilor. Moartea era salvare! Dar exista un duh, o linie, o raza de viata in om care nu cedeaza. Si n avem alt ideal decat de a ne harazi Dumnezeu fericirea sa murim chinuiti si sfartecati pentru scanteia de adevar ce stiam c o avem in noi, pentru a carui aparare vom porni la inclestare cu stapanitorii puterilor intunericului, pe viata si pe moarte. Asta i deviza fiecarui crestin. Daca nu i asa, atunci „mortua est”! In tinerete eram singurul din sat care mergeam la biserica. Nu baba, nu mos, nu nimica, eram eu singur. Si a zis preotul: „Am si eu unul care vine la biserica, dar nici el nu sta pan’ la sfarsit”. Eu cand am auzit vorba asta… Nu stiam, eram un copil. Cand incepea predica, credeam ca s a terminat totul. Nu stiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n am mai iesit din biserica pana nu iesea si preotul, sa fiu sigur ca s a terminat. Eu sunt macedonean dupa tata. Tatal bunicului meu a fost preot in Macedonia, de unde si numele de Papacioc. La origine, ne a chemat Albu. In sfarsit… nu facultati, nu academii, nimic nu te formeaza cat o stare de prezenta continua: ca inchisorile, ca suferinta. Este o mare greseala daca o ignora cineva. Cand Mantuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Sa mergem pe tarmul celalalt”. S a culcat in corabie – in timpul asta valurile cresteau. „Doamne, Doamne, scoala ca pierim!”, au strigat apostolii. „Va si vedeati pe fundul marii cu Mine cu tot!”. Adica: „N am spus Eu bine, sa mergem pe malul celalalt? Voiati fara valuri? Voiati fara incercari?” Pai nu se poate. Pentru ca, practic, toate astea iti topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Preacuvioase Parinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!
Toti Sfintii Parinti spun lucrul acesta. Asa ca nu ignorati, nu refuzati suferinta. Nu cautati Crucea, dar daca vine, tineti o! Mantuitorul Hristos n a vrut Crucea, dar cand I S a dat n a mai lepadat o. N a cedat deloc. L au jupuit, dar n a cedat. N a zis deloc precum vroiau dusmanii Lui. Asa ca numai si numai prin Cruce putem ajunge la inviere, In concluzie, trebuie sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi. Pentru ca viata inseamna moarte continua.
Nu se intampla nimic, absolut nimic, niciodata, fara voia lui Dumnezeu. Caci zice Mantuitorul: „Nu se misca fir de par fara voia Mea”. Suntem condusi, guvernati de Dumnezeu in toata miscarea noastra. Deci trebuie sa fim atenti. in inchisoare erau oameni de rugaciune. Am trait cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L am avut pe Virgil Maxim chiar in celula. Am stat impreuna, mi a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp in doi, in celula, la Aiud. Pe mine m au tinut ani de zile la zarca. Zarca era la Aiud o inchisoare in inchisoare. Nu stiti! Facuta de unguri pentru romani. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afara zece minute pe luna. Va dati seama, erai cu totul suspendat de tot ce i materie! In asemenea conditii, toti crestinii acestia se rugau. Dar care era intensitatea rugaciunii, asta e greu de apreciat – ca sa satisfacem noi acum lumea curioasa de astazi. Va mai spun inca o data: eu recomand o stare de veselie care inseamna rugaciune neincetata.
Preacuvioase Parinte Duhovnic, de ce Sfanta Liturghie este considerata cerul coborat pe pamant?
Sfanta Liturghie face abstractie de la orice fel de comparatie. Sfanta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. In mana omului, bineinteles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Si de multe ori ma gandesc ce cinste are omul. Pentru ca Dumnezeu a creat doua lucruri nemaipomenite, care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsa care L a nascut pe Dumnezeu si a creat preotia care L coboara de sus si il naste din nou pe Sfanta Masa. Ce ziceti de lucrul acesta? Nu e o coaja de paine acolo, este un Dumnezeu, este o creatie intreaga! Cum as indrazni sa o compar, cu cine, cu ce rugaciune, cu ce sfintenie? Este chiar Dumnezeu, intru totul pe Sfanta Masa. Si lucrarea aceasta o savarseste omul! Pentru ca fiinta umana – asa cum zice si Sfantul Grigorie de Nyssa – este coplesitoare, de neinteles. Dumnezeu are inca taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici ingerii. Omul este cu totul superior in creatie. Lupta Satanei, asidua si chiar finala, este sa nu recunoastem ca putem fi in asemanare cu Dumnezeu. Da, suntem creati asa. Recunoastem, nu recunoastem, asa suntem creati. Nimeni din creatie nu i ca omul. El este singura veriga posibila de legatura intre Dumnezeu si creatie. Omul! Lui i s a incredintat marea raspundere sa supravegheze intreaga creatie, el este stapanul creatiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu in iad! Pe tine, adica, atunci cand mergi pe calea pierzarii. Asa ca Liturghia, in sfarsit, nu i o lucrare omeneasca, ea este peste ingeri si peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici si acum! Invierea lui Iisus Hristos s a facut… Nu numai El a inviat. Toata creatia a avut un moment de recucerire si de reinviere. Dar toata gloria acestei nemaipomenite intamplari, de care ne e si frica sa amintim, n ar fi fost asa de valoroasa daca n ar fi fost crucea mai intai. Deci pozitia aceasta este: intai suferinta si pe urma plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfantul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decat un pic de trezvie. Dumnezeu nu i suparat pe noi atat de mult pentru anumite greseli, pe cat este de suparat ca suntem nepasatori. Sa nu amanam trezirea duhovniceasca. In ierarhia din Biserica nu imparatul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare in Biserica, in Imparatia cerurilor. Sa stiti ca smerenia este singura cale de salvare.
Preacuvioase Parinte Arsenie, despre anii pe care i ati petrecut in viata de pustie, ce ne puteti spune?
Viata de pustie e atat de suspendata, incat n ai putinta sa vezi ceva cu picioarele pe pamant, asa ca nu poata sa inteleaga cineva din afara, ce se petrece la pustie. E o prezenta si o creatie intreaga in inima si in miscarea pustnicului. Am avut in acei ani si spaima, dar m a ajutat Dumnezeu sa imi tin prezenta. Lupii erau foarte indrazneti. Nu ma temeam de ursi ca de lupi. Pentru ca lupii sunt flamanzi si ataca in ceata. In padure e mai usor pentru tine ca lupul nu are gatul flexibil ca sa se uite asa, stanga dreapta. Are privirea directa. In padure copacii il pacalesc, el crede c ar fi oameni. Si are o teama. Am vazut la toate animalele ca au o teama de om. Au o teama de moarte. Fie ca faceam o miscare sa gonesc ursii, fie ca faceam o miscare sa gonesc lupii, dar toti se temeau. Chiar lupii astia obraznici. Da, nu a fost o problema grea, asta. Dar te tinea prezent. Te uitai in toate partile, insa, fara discutie, trebuie sa recunosc – nu stiu in ce masura puteti sa ma ntelegeti – ca ne tinea puterea lui Dumnezeu. Era o viata suspendata, desprinsa si de cuvinte si de intelegerea oamenilor care n au trait cat de cat, cu mare daruire, mantuirea vietii lor. Este greu sa vorbesti despre niste lucruri de inaltime… Nu mai erai viu. Si totusi erai viu. Imi amintesc multe: zapada, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi si noapte. S a acoperit orice carare, orice drum. Aveam un izvor la o distanta cam de doua sute de metri de coliba unde stateam. Pana la izvor erau si lupi care pandeau caprioarele ce veneau sa se adape. Dar eram si eu tot o capra, stiti… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problema, ca era zapada si topeai zapada. Cateodata cand o topeai, ti se infigeau acele de brad in gat. Si era atat de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum sa exemplific, cum sa le materializez? M am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Daca nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi in viata, dar mai ales in puscarie si in pustie, n o duci.
Unde credeti sfintia voastra ca a fost mai greu: la pustie sau in inchisoare?
Acum, va dati seama, in inchisoare nu credeau in Dumnezeu, nenorocitii de paznici. Si erau foarte salbaticiti, indarjiti. La Aiud am avut un sef de gardieni acolo, la zarca, se numea Biro. Pe ungureste inseamna primar. Era rau de tot. Sa revin: cei de la puscarie nu credeau in Dumnezeu. Si erau primejdiosi. In pustiu luptai cu dracul. Dracul credea in Dumnezeu. Se temea de El. Puteai sa l ti pe diavol la distanta, de aceea nu ma speriam. Ca te tragea, tragea haina de sub tine, o blana de piele pe care stateam lungit noaptea. Se intamplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totusi liber. Si oamenii nu pretuiesc viata de libertate. Mai mult, nu pretuiesc suflarea si rasuflarea, ca tot de la Dumnezeu sunt. Nu i suparat Dumnezeu pe noi atat de mult pentru pacate, cat este suparat ca suntem nepasatori. Asta trebuie propovaduit la toata lumea. Si va spun si eu voua, acum, tot asa. Faceti act de prezenta la Dumnezeu: „Doamne, Tu m ai facut, Tu ma iei”. Ne a creat singuri numai pentru El, nu si pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucam cu timpul vietii noastre. Am avut ocazie sa fiu chemat de multe ori la capatai de morti. Ca eu, peste cinci ani, implinesc o suta de ani de viata pe acest pamant. Am avut o viata traita cu adevarat: puscarii, viata intensa, viata care masura suflarea si rasuflarea zi de zi, clipa de clipa chiar. Deci te obliga sa iei o atitudine. Caci nu puteai sa cedezi: era proba de credinta sau de necredinta. Nu te jucai. Dar nu m am folosit asa, pana in adancul deliberativ al lucrurilor, ca la capataiul mortilor. Tipete… sentimente omenesti… muribunzii vedeau draci, asa cum stim ca vin. Vedeau pacatele asa cum le au facut, nu cum le au spovedit. Și vroiau sa le spovedeasca, dar nu mai puteau… Inapoi nu se mai putea, caci venise aia, moartea. Moartea nu vine sa i faci o cafea. Va dati seama ce spaima era, ca erau suflete trezite acum, inainte de moarte, si intrau intr un necunoscut si incepeau sa apara toate asa cum ni se arata in Scripturile divine. Spune asa un Sfant Parinte: „As vrea sa intelegeti: daca chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua mortii, este destul”. Este groaznic. Si uite, toti doreau sa mai traiasca o zi. Si zicem noi, care ne scaldam in ani: „Ce faci intr o zi?” Nu intr o zi, intr o clipa! Poti sa faci mult! Ca Dumnezeu n are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastra. Si putem sa I o dam intr o clipa.

iubirea

Viata Maestrilor (citat)


Va trimit un text din Viata Maestrilor de Baird T. Spalding.
Comentariile sunt de prisos.

„… TELUL este Dumnezeu. Va puteti incepe ziua cu Dumnezeu,
adresind primul tau gind catre Dumnezeul dinlauntrul propriului
tau trup. Va spun ca telul este stabilit si intotdeauna a fost
stabilit. Sunteti divini. Chipul Divin, Dumnezeu, Christul lui
Dumnezeu. Barbati-Dumnezeu. Femei-Dumnezeu.
Va mai spun ca nu exista nimeni si nimic care sa va poata
obliga sa ginditi aceste lucruri. Trebuie sa fie o devotiune liber
consimtita fata de Dumnezeul dinlauntrul vostru:
550Dumnezeu Eu Sunt unit cu viata si puterea universala, si
toata aceasta putere este concentrata in intreaga mea fiinta,
facindu-ma sa fiu atit de contopit cu energia perfecta a lui
Dumnezeu, incit o trimit catre orice forma, si o fac atit de
hotarit, incit totul poate fi transformat in armonie si perfectiune.
Stiu ca toate lucrurile sunt in acord cu viata infinita si cu
libertatea si pacea lui Dumnezeu.
Mintea mea este complet orientata spre Inteligenta
Intelepciune Infinita. Orice facultate a intregului meu trup isi
gaseste libera exprimare prin mintea mea, si intreaga omenire
exprima acelasi lucru.
Inima mea este umpluta pina la revarsare de pacea, iubirea
si bucuria Christului biruitor. In orice chip vad acest Christ
biruitor. Inima mea este intarita prin iubirea lui Dumnezeu si
stiu ca ea umple inimile tuturor oamenilor. Viata lui Dumnezeu
imi imbogateste tot singele si imi umple trupul cu puritatea
Vietii Divine.
Dumnezeu este intreaga viata. Inspir viata la fiecare suflare,
si plaminii mei primesc viata cu fiecare inspiratie, iar aceasta
imi umple singele cu viata insufletita.
Dumnezeu stomacul meu este energia care asimileaza viata
inteligenta si atotputernica. Fiecare organ din trupul meu este
plin de sanatate si armonie, si intregul meu organism
functioneaza in armonie deplina.
Stiu ca toate organele mele sunt inundate de inteligenta lui
Dumnezeu. Toate sunt constiente de sarcinile lor si
colaboreaza pentru sanatatea si armonia intregii mele fiinte.
Dumnezeu Eu Sunt energia care umple tot spatiul. Preiau
constant aceasta energie din atotpatrunzatoarea viata Divina.
Stiu ca Dumnezeu este acea atotstiutoare si iubitoare
inteligenta care imparte cu mine puternica viata Divina, si
realizez deplina stapinire de la Dumnezeu, Prezenta Launtrica
din intregul meu trup.
Il slavesc pe Dumnezeul launtric pentru perfectiunea
tamaduitoare a vietii. Totul este viata, si las intreaga viata sa
se exprime.
Christul biruitor spune: „Cuvintele mele sunt Spirit si sunt
viata” si ”
Daca un om pastreaza cuvintele Mele, el nu va vedea
niciodata moartea”.
Inteligentul Christ, Christul biruitor, trimite abundenta si
iubire intregului Univers.
Mintea Suprema este orice lucru. Eu Sunt Mintea Suprema!
551Eu Sunt Suprema Intelepciune, Iubire si Putere.
Din adincul inimii mele, imi rostesc cu tarie multumirile, pline
de bucurie, pentru faptul ca Eu Sunt aceasta sublima si
neobosita Intelepciune, si cer sa o atrag spre mine si sa devin
complet constient de aceasta Intelepciune inepuizabila.
Amintiti-va ca GINDURILE SI CUVINTELE ROSTITE SINT
LUCRURI!
Strigati fericita veste a bucuriei ca sunteti liberi, complet
eliberati de toate conditiile limitatoare. Apoi CUNOASTETI ca
sunteti liberi si mergeti inainte liberi, triumfatori!
SINT RENASCUT IN PUTEREA PERFECTA A MINTII
SUPREME A LUI DUMNEZEU. DUMNEZEU EU SINT.
Sa pasim printre oameni cu realizarea deplina a faptului ca
existam pentru a impartasi oricarui suflet fericita Lumina a
Iubirii. Acesta este, in realitate, cel mai mare privilegiu. Caci
daca noi revarsam aceasta nelimitata iubire a lui Dumnezeu
asupra oricarui suflet, atunci sufletele noastre vibreaza cu
Sfintul Spirit; si simtim iubirea lui Dumnezeu pentru intreaga
omenire. Sa simti si sa cunosti asta inseamna sa simti si sa
cunosti Christul biruitor in toata omenirea. Aceasta te
inzestreaza cu puterea vindecatoare si cu intelepciunea cu
care este inzestrat Isus….”

Fiti Binecuvantati !!!

Cu drag,
ADI MANEA

Ganduri...

Vindecarea


Alergi pe covorul de stele spre marea vindecare,incercand sa ocolesti gaurile negre si marile sau micile vartejuri cosmice iscate din te miri ce nimicuri sau neintelegeri.In urma ta raman agatate in varfuri de stanca fasii din egoul tau .Se rup cu greutate din fiinta mama si iti provoaca dureri si suferinte .Pentru ca asa ai ales ,sa iti purifici fiinta prin suferinta si durere.Revenirea dupa o astfel de pierdere se face cu dificultate deoarece partea lipsa trebuie inlocuita ca o noua parte ,luminoasa si buna pe care s-o aduci in fiinta ta prin schimbare.Nu iti este usor sa iti inlociesti vechile obiceiuri cu unele noi pe care pana mai deunazi le dispretuiai si le catalogai drept slabiciuni ,iar celor care le aveau tu le spuneai FRAIERI !Acum a sosit clipa sa iti dai seama ca viata acelor fraieri este una linistita ,neconflictuala,ca ei sunt impacati cu SINELE lor si stiu sa faca fata oricarei situati ,pentru ca au atins echilibrul de care aveau nevoie.
Au descoperit LIBERTATEA !
Te lupti din rasputeri sa scapi de trufie .Aproape ca este la fel de puternica ca si tine ,dar prin recunoasterea aceste „calitati” ai castigat un punct apoi prin constientizarea momentelor in care este prezenta si incearca sa te faca sa te comporti asa cum vrea ea ,ai mai castigat un punct ,iar in momentul in care ii dai cu „flit” deja pot spune ca ai castigat batalia .Trufia a ramas agatata in coltul de stanca de pe drumul de stele .Ai grija insa ,ai castigat o batalie ,nu insa si razboiul !!!!!De tine sunt agatate multe ego-urii de care vei scapa doar constientizandu-le si apoi renuntand de bunavoie la ele ,doar ca locul lor trebuie umplut cu ceva ,cu ceva pozitiv si frumos.De exemplu :
ura-iubirea
calicimea-daruirea
barfa-lauda
rautatea-bunatate
ignoranta-implicare
si lista ar putea continua mult in noapte …..doar tu OMule te poti schimba ,nimeni nu o va face pentru tine !

iubirea

Despre Rugăciunea Duhovnicească a părintelui Ilie Cleopa


• dialog cu dl prof.univ.dr. Ion Mânzat, preşedinte al Asociaţiei de Psihologie Transpersonală din România
– Pentru noi, moldovenii, regretatul părinte arhimandrit Ilie Cleopa este un nume de referinţă. Dv., domnule profesor, l-aţi cunoscut îndeaproape. Cum vedeţi conceptul său de „Rugăciune Duhovnicească” prin prisma psihologiei transpersonale?
– Rugăciunea Duhovnicească este a şaptea şi cea mai înaltă treaptă a rugăciunii. Părintele Cleopa spune că este posibil de practicat foarte rar şi de foarte puţini oameni, poate unul la o generaţie. Mai întîi, trebuie să lămurim cîţiva termeni: rug, rugăciune şi duh. Duh este un cuvînt românesc. Mai este folosit la ruşi, iar în alte limbi nu există; catolicii spun „Spiritus Sanctis”, adică Spiritul Sfînt. Duh este, deci, Spiritul Sfînt, dumnezeiesc, care pogoară în spiritul omenesc, înduhovnicindu-l. Dacă rugăciune am scrie – aşa cum ne-a învăţat părintele Galeriu – „rug-ăciune”, se înţelege „rugul aprins”. Rug ne sugerează totdeauna foc; focul lăuntric, rugul aprins de Dumnezeu în sufletul omenesc. Or, Rugăciunea Duhovnicească este o rugăciune a focului. Un foc purificator şi creator şi nu unul care distruge.– De ce Rugăciunea Duhovnicească este superioară Rugăciunii Inimii şi tuturor formelor de rugăciune în care tăcerea este absolută în interior şi exterior?– Rugăciunea aceasta, pe care părintele Cleopa o numeşte şi „de durere duhovnicească” este o amplificare a Rugăciunii Inimii. Dacă Rugăciunea Inimii are un text: „Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul!”, care poate fi restrîns de practicant pînă la „Doamne, milueşte-mă!”, apoi pînă la a se spune textul prescurtat numai în gînd, Rugăciunea Duhovnicească este atunci cînd se realizează deja contopirea dintre minte şi inimă; este o rugăciune fără cuvinte şi fără închipuiri, care întrece înţelegerea şi care urcă la Dumnezeu prin revărsarea luminii divine în inimă. Inima este centrul spiritului. Ea este aceea din care izvorăşte Duhul şi care primeşte Duhul. Noi, psihologii, spunem că inima este centrul spiritual, ca generatoare a Duhului şi receptacol al Duhului. Aşadar, spiritul trece dincolo de cuvînt, dincolo de ceea ce numim psihic, care este prizonier în trup.– Unii cititori ne-au întrebat de textul acestei rugăciuni…– Este bine ca oamenii să ştie că Rugăciunea Duhovnicească nu are text. Este o stare, o rugăciune-gînd în care nu mai este nevoie de cuvînt, o rugăciune a tăcerii sacre, dincolo de raţiune şi dincolo de imaginaţie. Nu este iraţională, ci supraraţională. Nu este inconştientă sau subconştientă, este supraconştientă, mai bine zis transconştientă. Mintea şi inima sînt unite. Iluminarea minţii şi iluminarea inimii sînt contopite. Din această „cununie” este eliberat Duhul, adică spiritul divin din om. Această stare se trăieşte ca o ardere, ca o îndumnezeire a spiritului omenesc.– Se mai vorbeşte şi despre „vămile” acestei rugăciuni, numite în popor şi „vămile părintelui Cleopa”.– Pentru a se uni mintea cu inima, omul aflat în rugăciune trebuie să treacă, spune Ilie Cleopa, prin două vămi: vama închipuirii, adică oprirea imaginilor necurate, ispititoare, tulburătoare şi vama raţiunii, de la poarta inimii. Aşadar, Rugăciunea Duhovnicească trebuie să se debaraseze de închipuiri, de analize şi discuţii mintale, pentru a face loc Duhului pur. Astfel, între spiritul omenesc – în care există totdeauna o sămînţă divină – şi Sfîntul Duh nu mai este doar o comunicare, ca în celelalte trepte ale rugăciunii, ci acum apare un contact direct, o contopire, o sinergie totală şi sacră. Deci, omul care urcă pe această treaptă înaltă a rugăciuni dobîndeşte o altă natură, o altă calitate prin care se depăşeşte condiţia umană obişnuită – se înduhovniceşte, se sfinţeşte.– Prin urmare, omul de rînd doar poate accede la Rugăciunea Duhovnicească, fiindu-i mai greu să ajungă şi practicant…– Dar merită să medităm la această formă înaltă de rugăciune! Este o încurajare extraordinară şi un argument indubitabil că omul nu este animal raţional, cum l-a numit Aristotel, nu este o fiinţă socială, cum i-a plăcut lui Marx să ne numească golindu-ne de spiritualitate, ci este o fiinţă spirituală, aşa cum ne-a învăţat Isus Hristos. Din această rugăciune reiese potenţialul de înaltă spiritualitate al omului. Cu o condiţie – să fii Ilie Cleopa! Adică să fii un ascet şi un sfînt. Ilie Cleopa nu a trecut în nefiinţă, ci el a trecut în eternitate şi s-a pregătit pentru asta toată viaţa.

Dupa crestinortodox.ro