Manastirea Ghighiu- o oaza de liniste


Era o zi frumoasa de mai, tocmai buna de facut excursii. Si cum era zi de sarbatoare religioasa, am zis ca cea mai potrivita plimbare ar fi la o manastire. O manastire linistita si aproape de casa era mamastirea Ghighiu, asa ca ne-au urcat in masina si am pornit la drum. Si pentru ca acolo este prea frumos ca sa pot descrie in cuvintele mele sarace va las sa descoperiti aceasta frumusete in imaginile surprinse de camera telefonului. Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.

Uneori visul bate filmul


Din cand in cand mai scriu cate o fila in jurnal, am un jurnal in care scriu din 2007. In el se regaseste o mare parte din trairile mele, din visele si din viata mea.

Astazi l-a deschis, nu ca sa scriu ceva(cand sunt bine, nu prea scriu) ci ca sa  citesc.

Ochii mi-au cazut pe o pagina scrisa in 26 iulie 2012(au trecut deja 4 ani de atunci). Pe acea pagina sta scris un vis, unul din multele vise pe care le-am avut in acea perioada. Acum, sincer va zic, nici de visat nu mai e timp. In acea perioada, o perioada in care imi cautam indentitatea, visele erau foarte autentice si foarte amanuntite, daca le-as desfasura intr-o naratiune, s-ar putea face filme frumoase dupa ele. 🙂

Hai ca o lungesc cu vorba si pierd esentialul.

Visul era cam asa:

„Eram intr-o casa, un fel de turnul babel, cu foarte multa lume inauntru. Sunt trairi pe care nu le pot descrie. Se facea ca asteptam un nou inceput, nimeni nu avea voie afara. Toata lumea astepta sa se intample ceva. Afara era, asa cum este de obicei in visele mele, intuneric. La un moment dat eram langa geam si am vazut cum pe partea stanga a cerului au aparut niste formatiuni foarte ordonate asezate cate doua. Casele, florile, totul era argintiu, iar fundalul era albastru. Acest peisaj emana multa Pace si Iubire. Ni s-a transmis ca este noul oras. M-am bucurat foarte tare. O bucurie pe care nu am trait-o pe acest pamant. In acea casa noi asteptam sa ni se dea suflete noi. Sufletele veneau dinspre acel oras, iar in apropierea casei luau forma persoanei cu care interactiona. Asteptam cu nerabdare sa vad ce suflet va venii si la mine. Am apucat sa zaresc o particica din noul meu suflet constientizand o stare de bucurie dar si de teama, apoi m-am trezit.”

Acesta a fost visul meu din anul 2012. Pe undeva imi place sa cred ca ceea ce am visat este partial valabil, pentru ca din acel an au inceput sa se produca diverse schimbari la nivel de constiinta, dar si la nivelul corpului fizic. Nu am mai avut nici un fel de probleme de sanatate chiar daca sufar de o boala cronica(nevindecabila, zic ei, doctorii), sunt mult mai toleranta si mult mai putin egoista, zic eu. Cu egoo-ul stateam foarte „bine”. Era la cote foarte ridicate.

Si inchei asa cum inchei fiecare pagina din jurnal:

:  „Totul este bine in lumea mea”

„Dumnezeu sa ne binecuvanteze”

 

 

Despre…..EA


  Ningea. Privea pe geam pierduta in noiamul gandurilor, precum drumetul pierdut printre troienele de zapada. Erau ganduri vechi, prafuite, dintr-o viata dusa pe o linie foarte ingusta. Fusese precum un echilibrist de la circ. Mersul pe acea linie subtire ii intarise insa credinta si caracterul de luptator. A invatat cum sa isi pastreze echilibrul chiar si in cele mai mari momente de descumpanire.            Afara era totul alb si inghetat. Asa fusese si inima ei, mult timp. Apoi,  de ce inainta pe linia vietii, primea lectii care o invatau cum sa iubeasca si sa ierte, mai ales cum sa se ierte pe sine. Nu stia din ce motiv era asa de inversunata impotriva propriei persoane. Probabil ca undeva in adancul fiintei ei , zaceau amintiri de care nu era tocmai asa de mandra. Amintiri despre un copil dur la exterior, crescut fara imbratisari  si cuvinte calde, spuse din suflet. Amintiri despre o mama rea si autoritara, despre un tata indiferent, paralel cu viata familiei si care tot timpul spunea ca el nu crede in iubire, ca pentru el asa ceva nu exista. Poate din cauza asta inima ei ingheta in fiecare iarna cate putin, pana cand si-a dat seama, tarziu, in timp, ca alearga dupa un stop de iubire. La un moment dat si-a dat seama insa, ca pentru a primi, trebuie sa daruiesti intai. Si a inceput sa daruiasca: intai un zambet, apoi o privire calda, a urmat o imbratisare si asa a  inceput sa simta caldura inimii.

Inca ninge, ea isi scutura incet capul ca si cum ar vrea sa scape de noiamul amintirilor. Cineva intra in odaie. Ea ii arunca o privire calda si multumii Universului pentru iubirea care ii inunda inima.

 

Castelul Vietii Tale (poveste cu talc)


La un moment dat mi-am promis sa nu mai fac copy/ paste, dar vad ca nu imi pot tine promisiunea. Poveste este prea frumoasa si are un talc deosebit, asa ca am hotarat sa o imartasesc cu voi, dragii mei prieteni.
Lectura placuta va doresc !

Castelul Vietii Tale (poveste cu talc)
A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate.

Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială „Castelul Vietii Tale.”

Din fotografiile prezentate,castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai spunea că, din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.Intrigat de oferta neobisnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează numărul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data călătoriei.

Totul în lume decurge după anumite legi…

Numarul era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scotiană, în carouri.
– Ceilalti vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
– Ceilalti vizitatori??? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început ai povesti turistului istoria castelului si a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din camera de sub scări, catacombele si camera de tortură din temnită. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorilor o lingură si a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să tină lingura cu partea concavă în sus.
– Si asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el. După terminarea călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină …
– Si dacă nu vărs nici un gram?
– Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-si privirea de la lingura.

În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar putea vărsa nisipul.

Se coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îsi dă seama că, pentru
a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu iar fi pus viata în pericol, dar care la sigur avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, asa că, se limitează să examineze camera de la distantă.

Pentru acelasi motiv, Seniorul nu s-a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe niste scări foarte abrupte. Foarte multumit de faptul că a păstrat continutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana în fustă scotiană, cu o balantă în mână. Seniorul a golit continutul din lingură în balantă si asteptată nerăbdător rezultatul.
– Surprinzător, ati pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiti nimic pentru vizita efectuată – spune proprietarul.
– Multumesc.
– Ti-a plăcut vizita? – Întrebă la sfârsit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
– De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip si nu am reusit să examinez ceea ce era în jur meu.
– Foarte regretabil!!… Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl versi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica conditie e că, trebuie să reusiti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta repede a coborât pe scări în temnită, nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, si – a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotărăste să plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.
– Văd că nu aveti nimic nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
– De fapt, nu – a spus el în cele din urmă – Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îsi aprinde pipa si spune:
-Există oameni care trec prin „Castelul Vietii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, si nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt si altii, care întotdeauna sunt grăbiti, pierd repede totul si nu pot obtine plăcere. Putini înteleg stiinta vietii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment. Ei stiu că trebuie să plătească
pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plătesti.

SURSA MAIL
Multumesc lui Stefan !
castel

[sethr] interventia Divina


” …intr-o seara, dupa o zi grea la munca in care am vazut multe nedreptati intre oameni, multa rautate si egoism, odata ajuns acasa, inainte de culcare am strigat la Dumnezeu si l-am intrebat:
– Doamne cum poti sa permiti toate nedreptatile astea, de ce nu faci nimic sa le repari macar in parte, sa aduci pacea si binele intre noi?
In timpul noptii, am auzit o voce puternica care m-a intrebat:
– Ai intrebat de ce nu fac nimic sa repar macar in parte rautatile si nedreptatea, de ce nu intervin pentru bunul mers al lucrurilor…
Dar eu am facut ceva ; Te-am facut pe tine ! Acum e randul tau sa intervii in numele meu …”

Cine sunt oamenii?


Oamenii din jurul nostru sunt degetele lui Dumnezeu. Prin ele Dumnezeu ne mangaie si ne alina sufletul , ne arata drumul spre EL, ne imbratiseaza si ne iubeste . Noi trebuie doar sa simtim iubirea din oameni sa constientizam asta si sa acceptam indrumarea .
O iarna plina de iubire si incredere va doresc !
https://i0.wp.com/3.bp.blogspot.com/_JeBhbjCGAFo/TNFDUvE-HbI/AAAAAAAAAHs/GSpQzVg6QGg/s1600/fvea9l.jpg

Sterge praful !


O poezie frumoasa primita pe mail ,din pacate nu stiu cine este autorul .
O dau mai departe cu toata dragostea mea pentru voi !

Sterge praful, daca trebuie,
dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci (si va trebui sa te duci odata si odata),
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.
Aminteste-ti ca o casa devine un camin
atunci cand poti scrie “Te iubesc” pe mobila.