Lectia de duminica


Duminica, o zi frumoasa de toamna. O zi in care omul e  liber sa faca ce ii place. E liber sa-si aleaga sentimentele si gandurile. E liber sa gandeasca pozitiv si sa dea voie organismului sa cresca si sa se dezvolte si e liber sa gandeasca negativ si sa declanseze in organism o stare de stres, gen lupta sau fugi si sa opreasca cresterea si dezvoltarea organismului.

Lucruri minunate se pot invata de pe net chiar ceea ce am scris mai sus este desprins din documentarul ce tocmai l-am vazut pe youtube acum cateva minute.
Sursa documentarului este aici: Influența gândurilor asupra corpului fizic

Acolo se spune ca IUBIREA este cel mai puternic semnal pozitiv care predispune la cresterea si dezvoltarea armonioasa a organismului nostru. Cred ca majoritatea oamenilor au experimentat acest sentiment, care te face puternic si curajos.

Ma gandesc la povestile citite cand eram copil, in care Fat-Frumos manat de iubirea pentru Ileana Cosinzeana, darama muntii, se lupta cu zmeul si cu muma padurii si pana la urma tot ajungea la iubita lui. Asta iti face Iubirea, iti da aripi ca sa zbori. Pacat ca societatea actuala este cladita pe egocentrism, stres si panica. Asa cum se spune si in documentar toate aceste sentimente negative ne face mai putin inteligenti ( ca sa nu zic timpiti).Mai usor de manipulat si controlat.

Haideti sa fim iubitori si toleranti cu cei din jurul nostru, macar pentru o zi si vom vedea ce schimbari frumoase se petrec in corpul nostru.

Sursa documentarului este aici: Influența gândurilor asupra corpului fizic

 IMG_20180419_114121

Castelul Vietii Tale (poveste cu talc)


La un moment dat mi-am promis sa nu mai fac copy/ paste, dar vad ca nu imi pot tine promisiunea. Poveste este prea frumoasa si are un talc deosebit, asa ca am hotarat sa o imartasesc cu voi, dragii mei prieteni.
Lectura placuta va doresc !

Castelul Vietii Tale (poveste cu talc)
A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate.

Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială „Castelul Vietii Tale.”

Din fotografiile prezentate,castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai spunea că, din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.Intrigat de oferta neobisnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează numărul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data călătoriei.

Totul în lume decurge după anumite legi…

Numarul era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scotiană, în carouri.
– Ceilalti vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
– Ceilalti vizitatori??? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început ai povesti turistului istoria castelului si a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din camera de sub scări, catacombele si camera de tortură din temnită. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorilor o lingură si a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să tină lingura cu partea concavă în sus.
– Si asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el. După terminarea călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină …
– Si dacă nu vărs nici un gram?
– Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-si privirea de la lingura.

În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar putea vărsa nisipul.

Se coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îsi dă seama că, pentru
a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu iar fi pus viata în pericol, dar care la sigur avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, asa că, se limitează să examineze camera de la distantă.

Pentru acelasi motiv, Seniorul nu s-a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe niste scări foarte abrupte. Foarte multumit de faptul că a păstrat continutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana în fustă scotiană, cu o balantă în mână. Seniorul a golit continutul din lingură în balantă si asteptată nerăbdător rezultatul.
– Surprinzător, ati pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiti nimic pentru vizita efectuată – spune proprietarul.
– Multumesc.
– Ti-a plăcut vizita? – Întrebă la sfârsit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
– De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip si nu am reusit să examinez ceea ce era în jur meu.
– Foarte regretabil!!… Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl versi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica conditie e că, trebuie să reusiti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta repede a coborât pe scări în temnită, nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, si – a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotărăste să plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.
– Văd că nu aveti nimic nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
– De fapt, nu – a spus el în cele din urmă – Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îsi aprinde pipa si spune:
-Există oameni care trec prin „Castelul Vietii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, si nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt si altii, care întotdeauna sunt grăbiti, pierd repede totul si nu pot obtine plăcere. Putini înteleg stiinta vietii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment. Ei stiu că trebuie să plătească
pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plătesti.

SURSA MAIL
Multumesc lui Stefan !
castel

Taranul roman nu are nevoie de supermarket !


Ma gandeam mai deunazi cat de complexa este o gospodarie taraneasca. Aici gasesti absolut tot ce ai nevoie pentru a duce o viata cat de cat linistita. Zic cat de cat, pentru ca au grija alti ( guvernantii) sa nu fie chiar asa de linistita. Uneori am impresia sa taranul este chiar descurajat cu buna stiinta ca sa nu isi muncesca pamantul. In sfarsit sa revenim la oile noastre si sa facem o trecere in revista. In gospodarie gasim legume, fructe, animale, pasari pentru mancare. Pentru curatenie s-a inventat sapunul de casa. Avem si o fantana cu apa proaspata si rece si mai aveam un cazan pentru fabricat tuica. Acesta din urma cred ca se numara printre cele mai de valoare obiecte din gospodaria taraneasca. 🙂 Insa sa obtinem toate aceste minunatii de la natura, este nevoie de multa dragoste fata de pamant si putin mai multa conditie fizica 🙂 , care oricum nu poate face decat bine organismului.
Si atunci stau si ma intreb : La ce mai are nevoie taranul de supermarket ?
PAPAYA

PAPAYA

PAPAYA

Povestea olarului lenes si a inteleptului mut


„Povestea olarului lenes si a inteleptului mut”

„A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.
Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: “Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?” apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru.
Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!
Îşi spuse: “Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!”
“Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?” se mai întrebă el. “Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva..”

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.

Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: “Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?”
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. “Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gândi el. Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta.
După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.

Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie.
Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.

De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. “Oare o fi murit?” se întrebă el şi îl trecu un fior.
Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric.
“Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?” şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut.
Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa.
Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.

În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.
Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile.
Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât.
Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.
“Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare”, spuse el. “Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând”

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie..să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor..
Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată.
“Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!”, spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă…”

Morala

Pentru a reuşi, nu te mai plânge – uită de scuze şi acţionează!

Dacă acţionezi şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi, munca va fi mai satisfăcătoare şi recompensa mai mare, pentru că vei avea o motivaţie mai puternică

Ai nevoie şi să te relaxezi, să te bucuri de viaţă şi astfel să observi oportunităţi pe care nu le vedeai în mod normal:

Toate răspunsurile sunt deja în tine, trebuie doar să pui întrebările potrivite

SURSA mail Stefan E
balerina la oglinda

[sethr] interventia Divina


” …intr-o seara, dupa o zi grea la munca in care am vazut multe nedreptati intre oameni, multa rautate si egoism, odata ajuns acasa, inainte de culcare am strigat la Dumnezeu si l-am intrebat:
– Doamne cum poti sa permiti toate nedreptatile astea, de ce nu faci nimic sa le repari macar in parte, sa aduci pacea si binele intre noi?
In timpul noptii, am auzit o voce puternica care m-a intrebat:
– Ai intrebat de ce nu fac nimic sa repar macar in parte rautatile si nedreptatea, de ce nu intervin pentru bunul mers al lucrurilor…
Dar eu am facut ceva ; Te-am facut pe tine ! Acum e randul tau sa intervii in numele meu …”

Sterge praful !


O poezie frumoasa primita pe mail ,din pacate nu stiu cine este autorul .
O dau mai departe cu toata dragostea mea pentru voi !

Sterge praful, daca trebuie,
dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci (si va trebui sa te duci odata si odata),
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.
Aminteste-ti ca o casa devine un camin
atunci cand poti scrie “Te iubesc” pe mobila.

Satul plutitor !


Deunazi am gasit pe net o fotografie superba al carei autor este Yann Arthus-Bertrand .Este fotografia unui sat plutitor .
De cum am vazut-o intrebarile au inceput sa imi zumzaie prin cap .Oare oamenii de acolo ce asteapta de la viata ? in nici un caz nu alearga dupa cariere stralucitoare sau dupa averi colosale .Cred ca ei sunt cei mai fericiti oameni !Se trezesc dimineata plini de voie buna si pleaca la munca linistiti.Muncesc doar cat sa isi asigure hrana zilnica ,nu ca sa isi faca casa si sa isi cumpere cea mai tare masina din cartier .Nu cred ca au vreo banca acolo si nici macar bani nu cred ca au .Sunt binecuvantati de Dumnezeu !
Acum stau si ma intreb : oare noua la ce ne trebuiesc toate astea ;case ,masini luxoase,joburi epuizante,rate la banci …am impresia ca in curand o sa ne „scufundam” de atatea „incarcaturi ” ,daca nu cumva am facut-o demult fara sa ne dam seama .
Tare imi vine in minte un citat din Biblie :
„fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor !”(Matei 5, 3)