psihologie,gelozie,

Tipare comportamentale


Nu stiu cati dintre voi si-au dat seama ca, in cele mai multe situatii comportamentul urmeaza un tipar deja existent in subconstient. Eu aveam unele banuieli, dar aseara m-am convins ca asta fac de mult timp.
Sa va povestesc:
Aseara stateam eu linistita la calculator si ma simteam cam singura. Ia sa imi sun jumatatea sa vad pe unde umbla ? Sun si aflu ca ea umbla pe la un bar din sat . OOO….ce m-a enervat acest lucru. Am inchis nervoasa telefonul si nu am mai zis nimic. Apoi m-am gandit ca nu este bine sa iti inabusi mania si nervii si am suna iar. El imi raspunde rapid. Era foarte calm si linistit. Eu am inceput tirul: ce faci acolo? ca mai suparat, cand vii acasa? esti neserior si alea alea. El calm si linistit imi spune: „hai mai zi” , hai descarca-te, asta m-a enervat si mai rau. Am inchis telefonul si mi-am vazut de treaba la calculator.
Apoi o faza asemanatoare pe care maica-mea i-a facut-o lui taica-miu mi-a trecut prin fata ochilor. Imediat mi-am dat seama ca m-am comportat exact ca ea. Comportament pe care eu l-am dezaprobat de cate ori am avut ocazia. In devinitiv fiecare e liber sa faca ceea ce vrea. Am reluat filmul intamplarii si am realizat ca acel comportament era fixat in amintirile mele din copilarie si nu numai, cand aceeasi situatie aproape ca se repeta in fiecare zi, asta pentru ca parintii mei nu au ajuns niciodata la un numitor comun. Uneori ma intyreb ce i-a tinut atata timp impreuna? Poate ca o mare comoditate sau frica unui esec si mai mare. In sfarsit, astea sunt problemele lor care ma afecteaza pe mine, din pacate 😦 . Intre timp vazand ca nervii nu cedeaza chiar daca am descoperit cauza, am aplicat tehnica ho’oponopono cea de eliberare a amintirilor :
„Va iubesc dragi amintiri. Sunt recunoscatoare pentru oportunitatea de a va elibera pe voi si pe mine.”
Nici dupa 3-4 repetari organismul s-a relaxat, nervii s-au potolit si cand jumatatea mea a intrat pe usa, i-am zambit si i-am multumit in gand, ca este linga mine. 🙂

catusi 17.06.2013 026