TOLSTOI -„BLIDUL DE LEMN” (superb)


TOLSTOI -„BLIDUL DE LEMN” (superb)

Blidul de lemn

Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti.
Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura – boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pana-ntr-o zi cand…
„Trebuie sa facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie in farfurie!” Asa ca sotul si sotia au pus o masuta in coltul camerei, dupa usa. Acolo bunicu’ manca singur, in timp ce intreaga familie se bucura in jurul mesei. Si pentru ca bunicu’ reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.
Uneori, cand se uitau in directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera in ochii lui slabiti si tristi – singur, dupa usa, bunicu’ isi manca bucatica de paine muiata in lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare cand ii cadea furculita pe covor sau cind se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita cand la bunicu’, cand la mamica si la taticu’ lui, fara sa spuna un singur cuvant…
Apoi, intr-o seara, chiar inainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca incearca sa ciopleasca o bucata de lemn. „Ce faci tu acolo”, l-a intrebat tatal duios.
Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios: „O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa mananci tu si mami cind cresc eu mare…” A zambit si s-a intors la „treaba” lui.
De data aceasta a fost randul parintilor sa ramana fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut in camera. Si lacrimi mari si curate au inceput sa le tremure in ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea singelui varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvant, deplina tacere, dar amandoi stiau prea bine ce au de facut.
In seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mana si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma sa manance la masa impreuna cu intreaga familie – in seara aceea si in fiecare seara de-atunci inainte, pana la sfarsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea cate-o furculita pe covor.
Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt intotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.

Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

dupa o povestire de Lev Tolstoi

sursa :mail (Cristina Rusu Marian)
blid de lemn

Avantajul taranului !


E seara si e ora cinei . Imi bag nasul prin frigider si infasc o bucata de branza facuta de soacra mea, din laptele vacutii noastre, Mita. Ii trimit un gand de multumire pentru branzica cea buna. Iau o bucatica de paine, din painea coapta in cuptor mai de dimineata si plec spre gradina . Acolo ma asteapta salata verde, ceapa si frumosul meu spanac, prospete si crude . Au frunzele ude, tocmai ce a dat un strop de ploaie. Sunt perfecte, exact asa cum trebuie sa fie, le multumesc si lor pentru ca ma hranesc. Musc cu placere si mare pofta din frunzele crude, iar papilele gustative sunt incantate de aroma lor. Cina mea este perfecta- pentru mine spun asta- ecologica si hranitoare-.Nici ca termin de infulecat hrana vie si dintr-un colt al gradinii imi fac cu ochiul niste capsunici, rosii si neastamparate. Ma gandesc putin daca dl Mecinicopschi aproba aceasta asociere, apoi alung acest gand si ma indrept catre capsunici . Nu va mai povestesc ce gust au, ca oricum nu va puteti da seama-aviz celor care manaca de la turci, egipteni si mai stiu eu ce natii – pentru ca arata frumos (legumele si fructele, adica ) despre ele vorbeam, nu turcii si egiptenii.
Si uite asa am avut parte de o cina pe cinste.
Multumesc Tata pentru toate darurile minunate din gradina mea !
salata
spanac
ceapa
vacuta