popasuri istorice, Uncategorized

Manastirea Ghighiu- o oaza de liniste


Era o zi frumoasa de mai, tocmai buna de facut excursii. Si cum era zi de sarbatoare religioasa, am zis ca cea mai potrivita plimbare ar fi la o manastire. O manastire linistita si aproape de casa era mamastirea Ghighiu, asa ca ne-au urcat in masina si am pornit la drum. Si pentru ca acolo este prea frumos ca sa pot descrie in cuvintele mele sarace va las sa descoperiti aceasta frumusete in imaginile surprinse de camera telefonului. Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.

Descoperirea sinelui, Uncategorized

Uneori visul bate filmul


Din cand in cand mai scriu cate o fila in jurnal, am un jurnal in care scriu din 2007. In el se regaseste o mare parte din trairile mele, din visele si din viata mea.

Astazi l-a deschis, nu ca sa scriu ceva(cand sunt bine, nu prea scriu) ci ca sa  citesc.

Ochii mi-au cazut pe o pagina scrisa in 26 iulie 2012(au trecut deja 4 ani de atunci). Pe acea pagina sta scris un vis, unul din multele vise pe care le-am avut in acea perioada. Acum, sincer va zic, nici de visat nu mai e timp. In acea perioada, o perioada in care imi cautam indentitatea, visele erau foarte autentice si foarte amanuntite, daca le-as desfasura intr-o naratiune, s-ar putea face filme frumoase dupa ele. 🙂

Hai ca o lungesc cu vorba si pierd esentialul.

Visul era cam asa:

„Eram intr-o casa, un fel de turnul babel, cu foarte multa lume inauntru. Sunt trairi pe care nu le pot descrie. Se facea ca asteptam un nou inceput, nimeni nu avea voie afara. Toata lumea astepta sa se intample ceva. Afara era, asa cum este de obicei in visele mele, intuneric. La un moment dat eram langa geam si am vazut cum pe partea stanga a cerului au aparut niste formatiuni foarte ordonate asezate cate doua. Casele, florile, totul era argintiu, iar fundalul era albastru. Acest peisaj emana multa Pace si Iubire. Ni s-a transmis ca este noul oras. M-am bucurat foarte tare. O bucurie pe care nu am trait-o pe acest pamant. In acea casa noi asteptam sa ni se dea suflete noi. Sufletele veneau dinspre acel oras, iar in apropierea casei luau forma persoanei cu care interactiona. Asteptam cu nerabdare sa vad ce suflet va venii si la mine. Am apucat sa zaresc o particica din noul meu suflet constientizand o stare de bucurie dar si de teama, apoi m-am trezit.”

Acesta a fost visul meu din anul 2012. Pe undeva imi place sa cred ca ceea ce am visat este partial valabil, pentru ca din acel an au inceput sa se produca diverse schimbari la nivel de constiinta, dar si la nivelul corpului fizic. Nu am mai avut nici un fel de probleme de sanatate chiar daca sufar de o boala cronica(nevindecabila, zic ei, doctorii), sunt mult mai toleranta si mult mai putin egoista, zic eu. Cu egoo-ul stateam foarte „bine”. Era la cote foarte ridicate.

Si inchei asa cum inchei fiecare pagina din jurnal:

:  „Totul este bine in lumea mea”

„Dumnezeu sa ne binecuvanteze”

 

 

De prin mailuri adunate !

In avion cu Dan Puric


Dan Puric ma fascineaza prin puterea pe care o are, de a extrage din lucrurile marunte: ESENTIALUL

„Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu rata. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania.
Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator. Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus cinstit: “Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!” Si astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima: – Cand te-ai nascut, mama? – 1918.– Cati copii ai? – 11.
Si-asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi mers cu rata. Zic: – Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica?– Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti. Ajunge.
In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos”

SURSA : MAIL

iubirea

Zero limite -fragment –


Mie una mi se pare foarte interesanta si adevarata aceasta metoda de purificare ,drept pentru care am pus-o in aplicare de cateva saptamani .Nu prea sunt eu asa de consecventa ca de ,sunt rac 🙂 ,dar chiar si asa tot se vad rezultatele .Parca este mai liniste in jurul meu ,mai bine si fizic si psihic .Este o schimbare care se simte .
Fragment din cartea „Zero Limite” Joe Vitale
La sfirsitul anului 2006, cand ma aflam in Varsovia, Polonia, m-am decis sa ii fac cunoscut publicului meu ideea de
zero limite si de stare zero. Timp de doua zile am vorbit despre marketingul hipnotic si despre cartea mea Factorul de atractie. Oamenii au fost destul de deschisi, iubitori si dispusi sa invete. Asa ca le-am spus ceea ce am impartasit si cu dumneavoastra aici ca fiecare este responsabil pentru viata sa si ca modul de a vindeca totul consta in exprimarea unui simplu,,te iubesc”. Desi a fost nevoie de un translator, publicul parea sa soarba fiecare cuvant. Dar cineva mi-a pus o intrebare interesanta:
– Aici, in Polonia, oamenii isi petrec toata ziua rugandu- se lui Dumnezeu si mergand la biserica, dar exista
razboaie, orasele noastre au fost bombardate de Hitler, am trait intr-un regim de teroare si in suferinta de ani de zile. De ce nu au functionat aceste rugaciuni, ce este diferit in cazul rugiciunii havaiene?
M-am gandit citeva secunde pentru a da un raspuns corect, dorindu-mi ca dr. Hew Len si fie acolo. in clipa urmatoare
am spus:
– Oamenii nu primesc atat ceea ce spun ca si-ar dori, cit ceea ce simt ca si-ar dori. Cei mai multi dintre cei ce se
roaga nu cred ca vor fi auziti sau ajutati. Multi se roaga intr- o stare de disperare, ceea ce inseamna ca vor atrage si mai multi disperare.
Cel ce ma intrebase parea ca a inleles raspunsul. Dar cand m-am intors in Statele Unite, i-am scris dr. Hew Len
si l-am intrebat ce ar fi spus el in locul meu. Mi-a dat raspunsul prin urmatorul e-mail:
Ao Akua,
i1i multumesc pentru oportunitatea de a purifica acel aspect din interiorul meu care ma face sa primesc aceasta intrebare. O americanca a participat la seminarul organizat in Spania, in Valencia, acum doi ani si m-a intrebat intr-o pauza: ,,Nepotul meu era bolnav de cancer, m-am rugat pentru el cerand sa nu moara, dar a murit oricum. Cum se poate una ca asta?”
,,Nu te-ai rugat pentru cine trebuia”, i-am spus eu. „Mai Bine te-ai fi rugat pentru tine, cerdndu-ti iertare pentru acel aspect din interiorul tau care se manifesta ca boala in trupul nepotului tau.” Oamenii nu se vad drept sursa a experientelor pe care le traiesc. Rareori rugaciunile se fac pentru ceea ce se intampla in
interiorul celui ce se roaga.
Pacea eului,
lhaleakala
Mi-a placut la nebunie acest raspuns sincer. Iar si iar, punctul central este ca nu exista nimic in exteriorul nostru. Majoritatea oamenilor, cand se roaga, se poarta de parca ei nu ar avea nicio putere si nici o responsabilitate. ,,Rugiciunea” pe care trebuie si o faceti consta in a cere iertare pentru ceea ce se petrece in interiorul dumneavoastra si determina imprejurari exterioare negative. Apoi trebuie sa aveti incredere in Divinitate ca va va vindeca. Cand dumneavoastra va veti vindeca, si cei din jur se vor vindeca. Totul, fara exceptii, se petrece in interiorul dumneavoastra. Larry Dossey spunea bine in cartea sa Healing Words (Cuvintele care ne vindeca):,,Trebuie si stim ca aceasta rugaciune, cu functia sa de punte spre Absolut, nu are nici o
marja de eroare. Functioneaza 100o/o tot timpul – cu conditia sa nu uitam sa o spunem.”

„Te iubesc
Multumesc
Imi pare rau
Te rog sa ma ierti ”
Purificati,Purificati,Purificati

iubirea

Viata Maestrilor (citat)


Va trimit un text din Viata Maestrilor de Baird T. Spalding.
Comentariile sunt de prisos.

„… TELUL este Dumnezeu. Va puteti incepe ziua cu Dumnezeu,
adresind primul tau gind catre Dumnezeul dinlauntrul propriului
tau trup. Va spun ca telul este stabilit si intotdeauna a fost
stabilit. Sunteti divini. Chipul Divin, Dumnezeu, Christul lui
Dumnezeu. Barbati-Dumnezeu. Femei-Dumnezeu.
Va mai spun ca nu exista nimeni si nimic care sa va poata
obliga sa ginditi aceste lucruri. Trebuie sa fie o devotiune liber
consimtita fata de Dumnezeul dinlauntrul vostru:
550Dumnezeu Eu Sunt unit cu viata si puterea universala, si
toata aceasta putere este concentrata in intreaga mea fiinta,
facindu-ma sa fiu atit de contopit cu energia perfecta a lui
Dumnezeu, incit o trimit catre orice forma, si o fac atit de
hotarit, incit totul poate fi transformat in armonie si perfectiune.
Stiu ca toate lucrurile sunt in acord cu viata infinita si cu
libertatea si pacea lui Dumnezeu.
Mintea mea este complet orientata spre Inteligenta
Intelepciune Infinita. Orice facultate a intregului meu trup isi
gaseste libera exprimare prin mintea mea, si intreaga omenire
exprima acelasi lucru.
Inima mea este umpluta pina la revarsare de pacea, iubirea
si bucuria Christului biruitor. In orice chip vad acest Christ
biruitor. Inima mea este intarita prin iubirea lui Dumnezeu si
stiu ca ea umple inimile tuturor oamenilor. Viata lui Dumnezeu
imi imbogateste tot singele si imi umple trupul cu puritatea
Vietii Divine.
Dumnezeu este intreaga viata. Inspir viata la fiecare suflare,
si plaminii mei primesc viata cu fiecare inspiratie, iar aceasta
imi umple singele cu viata insufletita.
Dumnezeu stomacul meu este energia care asimileaza viata
inteligenta si atotputernica. Fiecare organ din trupul meu este
plin de sanatate si armonie, si intregul meu organism
functioneaza in armonie deplina.
Stiu ca toate organele mele sunt inundate de inteligenta lui
Dumnezeu. Toate sunt constiente de sarcinile lor si
colaboreaza pentru sanatatea si armonia intregii mele fiinte.
Dumnezeu Eu Sunt energia care umple tot spatiul. Preiau
constant aceasta energie din atotpatrunzatoarea viata Divina.
Stiu ca Dumnezeu este acea atotstiutoare si iubitoare
inteligenta care imparte cu mine puternica viata Divina, si
realizez deplina stapinire de la Dumnezeu, Prezenta Launtrica
din intregul meu trup.
Il slavesc pe Dumnezeul launtric pentru perfectiunea
tamaduitoare a vietii. Totul este viata, si las intreaga viata sa
se exprime.
Christul biruitor spune: „Cuvintele mele sunt Spirit si sunt
viata” si ”
Daca un om pastreaza cuvintele Mele, el nu va vedea
niciodata moartea”.
Inteligentul Christ, Christul biruitor, trimite abundenta si
iubire intregului Univers.
Mintea Suprema este orice lucru. Eu Sunt Mintea Suprema!
551Eu Sunt Suprema Intelepciune, Iubire si Putere.
Din adincul inimii mele, imi rostesc cu tarie multumirile, pline
de bucurie, pentru faptul ca Eu Sunt aceasta sublima si
neobosita Intelepciune, si cer sa o atrag spre mine si sa devin
complet constient de aceasta Intelepciune inepuizabila.
Amintiti-va ca GINDURILE SI CUVINTELE ROSTITE SINT
LUCRURI!
Strigati fericita veste a bucuriei ca sunteti liberi, complet
eliberati de toate conditiile limitatoare. Apoi CUNOASTETI ca
sunteti liberi si mergeti inainte liberi, triumfatori!
SINT RENASCUT IN PUTEREA PERFECTA A MINTII
SUPREME A LUI DUMNEZEU. DUMNEZEU EU SINT.
Sa pasim printre oameni cu realizarea deplina a faptului ca
existam pentru a impartasi oricarui suflet fericita Lumina a
Iubirii. Acesta este, in realitate, cel mai mare privilegiu. Caci
daca noi revarsam aceasta nelimitata iubire a lui Dumnezeu
asupra oricarui suflet, atunci sufletele noastre vibreaza cu
Sfintul Spirit; si simtim iubirea lui Dumnezeu pentru intreaga
omenire. Sa simti si sa cunosti asta inseamna sa simti si sa
cunosti Christul biruitor in toata omenirea. Aceasta te
inzestreaza cu puterea vindecatoare si cu intelepciunea cu
care este inzestrat Isus….”

Fiti Binecuvantati !!!

Cu drag,
ADI MANEA

terapii complementare

Maicuta(VIOLETA) vindecatoare din Muntii Vrancei


De curand am primit pe mail o frumoasa poveste despre o maicuta vindecatoare.Va invit sa lecturati cu drag si cu mare atentie !
Smerita si blanda ca o adiere de toamna, Violeta Mocanu pretinde sa i se spuna simplu si fara alte vorbe protocolare: “maica”. S-a retras in muntii Vrancei, la Barsesti, cautand cu ardoare linistea sufleteasca si comuniunea cu Dumnezeu. A fugit de lume, nescapand nici o clipa de ea. Despre sine refuza sa vorbeasca. Viata ei de dinainte e o carte definitiv inchisa. Chiar daca a fost o stralucita farmacista in Iasi, dupa un ragaz bursier in Franta, Violeta Mocanu incearca sa uite. Rana e inca adanca. Dupa o experienta personala dramatica, paralizata si parasita de toata lumea, a renuntat la tot, luand calea aspra a monahismului. Aici, in solitudinea muntilor si a rugaciunii, s-a vindecat. Tratamentele naturiste si credinta in Dumnezeu au ajutat-o sa invinga cumplita boala. Totul s-a petrecut cu intensitatea unui fulger. Brusc, intrega ei viata s-a schimbat. Brusc, i-a fost dat sa vada.
Maica Violeta Mocanu pastreaza sub pecetea tacerii acest moment. Se spune doar ca a avut o vedenie cutremuratoare. Un inger de lumina ii poruncea sa nu tina numai pentru sine leacul vindecarii. In dar luase, in dar trebuia la randul ei sa dea.
A salvat de la moarte mii de bolnavi
Maica Violeta Mocanu e deja un fenomen. Pana acum, a salvat de la moarte mii de bolnavi – cazuri disperate, carora medicii nu le mai dadeau prea multe luni de trait. In astfel de situatii, orice explicatie e de prisos. Vestea s-a raspandit cu repeziciune si acum, in fata casei sale din Barsesti – Vrancea, sunt cozi interminabile de masini venite din toata tara, ba chiar si din strainatate. Speranta si credinta lucreaza nevazut.
Imbracata cu haine cernit monahale si cu fata surazatoare, luminata de stralucirea rugaciunii neintrerupte, maica primeste si asculta pe oricine, fara favoruri, fara prietenii. Pentru ea, toti oamenii sunt la fel. Boala si suferinta egalizeaza – fie tarani simpli, fie oameni de afaceri sositi tocmai din Germania.
Casa ei, curata ca un pahar, e inconjurata de flori si de o mica livada, in care sclipeste rodul auriu al toamnei. Maica e atenta la detalii. Oricat de aspre i-ar fi rugaciunea si somnul, se vede ochiul sensibil al femeii, al omului care vrea sa traiasca in frumos si curatenie. Nici interiorul casei nu e altcumva. Intrand, te incearca gestul imperativ de a te descoperi. Peretii plini de icoane si candela arzanda arata ca esti, de fapt, intr-un paraclis – un spatiu al nadejdii si al iubirii de aproapele.
Tratament pe baza de miere, fructe si plante medicinale
Pe usa de la intrare, un mic anunt avertizeaza ca maica Violeta nu lucreaza duminica si sarbatorile religioase, iar cei care doresc sa inceapa tratamentul trebuie sa-si fi marturisit mai intai pacatele la preot si sa fi luat sfanta impartasanie.
In sala de asteptare – si ea plina de icoane – lumea discuta. Noii veniti sunt curiosi. Vor amanunte, vor certitudini si raman uimiti sa afle ca un paralitic, adus pe brate de catre rude, acum conduce masina si merge ca orice om normal. O alta femeie, din Adjud, se da de exemplu. Avand o tumoare canceroasa de 5 cm la san (diagnostic confirmat de biopsie), a refuzat operatia. A urmat in schimb tratamentul Maicutei si, dupa doar trei luni, tumoarea a disparut, spre uimirea medicilor oncologi de la Fundeni!
Rabdatori, oamenii asteapta sa le vina randul. Majoritatea lor sunt pentru prelungirea tratamentului si cunosc regula casei: au pregatite recipiente de plastic si mierea adiacenta. Desi nimeni nu cunoaste in amanunt retetele Maicutei, se stie ca ele sunt pe baza de miere (poliflora sau de salcam, in functie de boala) si tincturi din plante medicinale, legume si fructe.
Cei care o cunosc mai bine, aproape ca o divinizeaza pe Maicuta. Vorbesc despre ea ca despre un trimis al Domnului si ar fi in stare sa o urmeze la capatul pamantului. O femeie din Pascani povestea ca in urma cu trei ani, medicii ii mai dadeau de trait doar cateva saptamani. Maicuta, care atunci traia la Campulung Moldovenesc, a salvat-o de la moarte. De atunci, n-a mai parasit-o niciodata, insotind-o peste tot – la Galati, la Tatarani si acum la Barsesti.
Oamenii vorbesc, isi spun bolile fara sfiala, isi arata unii altora buletinele de analiza ori biletul de externare, se incurajeaza reciproc: “Multi rezolva forme de cancer sau de ciroza – si Cozac, si unii medici de la Cluj – dar nimeni nu se compara cu Maicuta Violeta”. Secretul ei e aparent simplu: credinta in Dumnezeu, regimul alimentar si voia buna, optimismul, increderea in vindecare. La asta se adauga tratamentul naturist cu miere, plante medicinale si fructe de padure, pe care, adeseori, le culege singura, colindand muntii, in locuri doar de ea stiute.
Noii veniti pun intrebari, se mira ca la diabet decoctul dat de Maicuta contine miere de albine, citesc cele 10 porunci inramate pe perete si, alaturi, lista de interdictii categorice: fara carne de porc, grasimi, alcool, zahar si cafea. Ceilalti confirma si incropesc un mic schimb de experienta. In primele zile, tratamentul da o anumita reactie in organism: transpiratii, somnolenta, mici ameteli. Apoi, apar semnele de intremare – vigoare, usurinta in miscari, pofta de mancare. De regula, tratamentul e de durata, Maicuta insistand mai ales pe respectarea regimului alimentar. Se pare ca toate bolile apar din dezordine, din agitatie, din excese si lipsa de masura.

Cel mai puternic medicament – linistea sufleteasca
Cand vine vorba de interdictii, Violeta Mocanu zambeste usor, aratandu-se surprinzator de concesiva. Nu interdictia rezolva boala, ci starea de armonie, apropierea de Dumnezeu, de tot ce este natural. “Fiecare om, ne marturisea ea, are propria sa reactie, propriile limite. Suntem in felul nostru niste unicate, iar tratamentul trebuie individualizat… Categoric, vindecarea sta in opusul interdictiei, in afirmatie, in iubire, in comuniunea cu Dumnezeu.”
Discutam in picioare. In cele 10 ore de consultatie, maica nu sta nici o clipa jos. E canonul ei de supunere. Nu intamplator, poate, in cabinetul ei nu am zarit nici un scaun, mobilierul auster fiind coplesit de invazia cromatica a florilor de toamna, ce ocupa cu mult rafinament colturile camerei. In spate, usa deschisa ofera imaginea unui laborator, plin cu recipiente enorme de sticla, cu eprubete si substante de diferite culori. E sanctuarul Maicutei, locul in care nu are voie sa intre decat ea si o alta monahie, ajutorul ei de incredere.
Smerita si cu privirea coborata discret spre podea, Maica Violeta refuza sa vorbeasca despre propriile sale merite. Tot ce a facut pana acum se datoreaza lui Dumnezeu si negraitei sale milostenii. “Eu nu sunt nimic”, zice ea, amintind apoi cateva minuni care s-au savarsit sub ochii ei: un bolnav in metastaza ganglionara s-a vindecat dupa un an de tratament; mai multi paraplegici s-au pus pe picioare, sfidand toate verdictele medicale; un caz grav de ciroza s-a rezolvat doar dupa o singura doza de tratament; un copil bolnav de Sida a devenit in cativa ani seronegativ. “Important, continua Maicuta, este sa nu-l uitam pe Dumnezeu. Chiar suferinta ne este data cu un scop. Suferinta nu e neaparat o pedeapsa, ci un indemn ultimativ sa ne intoarcem la El”.
Am intrebat-o, apoi, ce trebuie sa stim despre boala, ce anume trebuie sa faca omul sanatos pentru a nu se imbolnavi. Maicuta a inceput sa vorbeasca despre nenorocirile lacomiei de orice fel, despre virtutile terapeutice ale linistii sufletesti. “Nu e usor sa-ti pastrezi linistea. Eu, personal, am renuntat la lectura presei de peste 20 de ani. Chiar daca viata moderna nu permite acest lucru, e bine ca din cand in cand sa facem o pauza, sa intrerupem acest bombardament informational care, adeseori, te sminteste, iti insufla sentimente confuze si straine. Sfatuiesc, de asemenea, ca fiecare zi sa o lasam in seama lui Dumnezeu, sa ne incredem in ajutorul Lui. Adeseori, ne incarcam mintea cu nelinisti inutile: ce vom face la serviciu, ce vom manca etc. Dumnezeu are grija de toate. Grija noastra principala trebuie sa fie dragostea fata de El si fata de aproapele. Nu te poti considera fiu al lui Dumnezeu, daca dispretuiesti pe semenul tau. Lipsa milosteniei e cea mai grea boala a acestui secol, o boala pe care, cu durere in suflet, am gasit-o pana si la o manastire, de unde am fost alungata pe motiv ca bolnavii paraplegici, care ma insoteau, ar fi facut impresie dezagreabila turistilor straini ce vizitau manastirea”.
*
E multa suferinta si boala in jurul nostru. Maica Violeta Mocanu e zilnic asaltata de oameni veniti tocmai de la Constanta, Suceava, Satu Mare. Printre ei sunt si pacienti din strainatate. Prof. univ. Cicerone Rotaru, de pilda, a venit de patru ori din Paris si, fericit ca si-a gasit leacul la Barsesti, i-a propus maicii sa plece in Franta si sa o ajute sa deschida acolo un cabinet de medicina naturista. Fara a ezita prea mult, maica Violeta a refuzat categoric. “Suntem prea saraci, ca sa mai saracim Romania inca o data, plecand”. Inainte de a-i face propunerea, profesorul ar fi trebuit sa stie ca pe maica nu o intereseaza celebritatea si cu atat mai putin banii. De altfel, tratamentul ei costa foarte putin, atat cat sa-si plateasca substantele si micile cheltuieli de intretinere a casei. Ceea ce face maica nu poate fi platit nici de cel mai bogat om din lume. Dragostea si recunostinta nu au pret.
Opinii
Preotul Desaga Viorel – parohul bisericii ortodoxe din Barsesti:
Acum catva timp, in mijlocul nostru a poposit maicuta – cum ii spunem noi – Mocanu Violeta, care ne-a impresionat prin felul cum s-a prezentat in mijlocul nostru, prin felul cum traieste adevarata noastra credinta ortodoxa, prin felul cum a inteles ca trebuie sa-si faca datoria fata de semeni, astfel facandu-si datoria fata de Dumnezeu. Fiind o buna crestina, venind la biserica regulat de cand este aici, ne-am apropiat de dansa, am inceput s-o iubim; o respectam si vom fi recunoscatori mereu, pentru ca a facut numai bine acestei parohii.
Nu stiu de unde i-a venit ideea crearii aici, la Barsesti, a unui astfel de laborator naturist. Am inteles ca dansa este farmacista. De altfel, se vede ca este o femeie inteligenta, culta, si banuiesc ca in activitatea dumneai a avut o preocupare in acest sens. Dupa ce s-a instalat, si-a pus in practica aceste cunostinte – mai intai intr-un grup mai restrans, apoi lucrurile au evoluat pana s-a ajuns la ceea ce vedeti acum.
Mantuitorul Iisus Hristos a spus apostolilor sai si – prin ei – tuturor, ca trebuie sa ne iubim unii pe altii. Ca sa iubesti pe cineva, nu inseamna sa-l compatimesti, ci sa ai fapte care sa-ti dovedeasca dragostea.
Maica Violeta s-a implicat in viata bisericii fara s-o cheme cineva, fara s-o indrume nimeni. Mai mult, observ ca aici, in parohia noastra, lumea s-a intors cu evlavie spre Dumnezeu, prin exemplul acestei femei. Enoriasii s-au reintors la credinta; au venit in biserica chiar si oameni pe care nu-i vazusem niciodata acolo, ceea ce m-a uimit. Nici eu nu reusisem sa fac acest lucru. Am recunoscut meritul maicii Violeta si-n biserica, in fata credinciosilor. Nu-i suficient sa-l ajuti pe om, ci trebuie sa-i arati si calea pe care o are de urmat. Oamenii au marturisit ca dupa intalnirea cu maica Violeta si-au schimbat viata.
Intre vindecare si credinta, exista o legatura puternica. Pentru ca noi, mai intai de toate, suntem bolnavi sufleteste si apoi trupeste. Boala trupului se datoreaza celei a spiritului. Pacatul intervine in fiinta omului si-l imbolnaveste. In Evanghelie, scrie ca Mantuitorul a vindecat odata un paralizat, pe care l-au adus la El patru prieteni. Primele cuvinte adresate bolnavului au fost: “Iertate sunt pacatele tale”. Asistenta n-a inteles semnificatia vorbelor Sale. Dupa aceea, Iisus i-a spus: “Ridica-te si mergi!”. Minune? Desigur, nu. Boala sa se datora pacatelor din timpul vietii. De aceea, l-a vindecat mai intai sufleteste, iar vindecarea trupeasca a venit de la sine. La fel se intampla si cu noi. Toti suntem bolnavi, dar nu stim. Acolo unde apare boala trupului, oamenii vad mai bine acest lucru. Si atunci, merg la oameni ca maica Violeta, oameni cu dar de la Dumnezeu.
Violeta Mocanu
“Dumnezeu iubeste Romania”
– Maica Violeta, cat de mult v-au ajutat studiile medicale in ceea ce faceti acum?
– Facultatea, cu Dumnezeu am facut-o. Ceea ce am invatat eu in facultate nu are nimic comun cu ceea ce fac aici. Medicamentele pe care le fabric sunt extracte din toate produsele naturale care exista – plante, legume, fructe, cereale, apicole si citrice – pentru ca am considerat ca formula plantelor este incompleta pentru a lupta cu celula cancerigena, cu virusul Hiv si cu atatea si atatea boli incurabile. La baza acestor ani de studii si de constatari sta numai si numai Bunul Dumnezeu, care m-a luminat si m-a ajutat sa descopar multe taine.
– Aveti mai multe formule de tratament, diferentiate pe boli?
– Da, pentru fiecare boala si pentru fiecare bolnav in parte. Sunt modificari in formula de tratament. Practic, folosesc un sirop obtinut prin asocierea tincturilor pe care le fac din aceste extracte naturale cu o anumita cantitate de miere, in functie de afectiunea fiecaruia.
– Cat dureaza o cura?
– In functie de afectiune. Un bolnav de cancer, cu metastaze chiar, este obligat sa faca acest tratament timp de sapte ani. O leucemie, la fel. Dupa trei ani de tratament neintrerupt, se constata disparitia celulei cancerigene sau leucemice, dar mai trebuie inca patru ani de cura pentru a nu se reinstala. La Sida, sunt necesari opt ani de tratament. Aici se pot vindeca toate bolile randuite de Dumnezeu pe pamant, dar cu multa, multa credinta. Fiecare pacient este obligat sa se marturiseasca la duhovnic inainte de tratament, apoi trebuie sa nu rupa legatura cu sfanta biserica.
– Ati cunoscut lumea plantelor inainte?
– Da, dar nu atat de mult. Cand mi-am dat seama ca medicina alopata nu poate oferi mare lucru, am studiat intens bogatiile naturii, dar fara revelatia divina n-as fi facut nimic.
– Pacientii trebuie sa prezinte la consultatie analize medicale?
– Este bine ca pacientii sa aduca cu ei investigatii medicale. Daca nu, imi pot da seama – din ceea ce imi spun – ce afectiuni au si le pot elibera tratamentul adecvat.
– Toata ziua consultati zeci de bolnavi, iar noaptea va rugati. De unde atata energie?
– De la Dumnezeu. Tot ceea ce este bun, este de la Dumnezeu, iar ceea ce este rau, este de la diavol. Si Dumnezeu a dorit din toata inima ca noi, oamenii, sa-I slujim Lui. Dar din pacate, omenirea ii slujeste diavolului, constient sau inconstient. Dumnezeu este foarte suparat pe noi.
– Cum se pot intoarce oamenii la Dumnezeu?
– Foarte simplu. Este de ajuns ca ei sa doreasca cu adevarat acest lucru, iar Dumnezeu ii va ajuta. Eu m-am convins. Numai lumea lui Dumnezeu este minunata, numai lumea Sa te face sa traiesti Raiul pe pamant. Ceea ce vine de la El, nu poate fi inlocuit cu nimic. Iar daca gusti din lumea lui Dumnezeu, nu mai poti renunta la ea. Recomand tuturor s-o caute, sa se roage, si o vor primi.
In afara orelor de pravila din chilioara mea, o rugaciune ma insoteste continuu: “Doamne, Iisuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu,/ Miluieste-ma pe mine, pacatoasa”. Asa il simt pe Dumnezeu in jurul meu, il simt ca lucreaza, il si vad – prin semeni, prin flori, prin atatea si atatea lucruri…
Dumnezeu iubeste foarte mult aceasta tara. Stiu ca El a oranduit intoarcerea Mantuitorului. Nu mai e mult si va veni. Cineva in lume trebuie sa-L astepte cu adevarat. Si as dori din toata inima sa fim noi, romanii, acei ce-L vom intampina.
– Dumneavoastra cum l-ati cunoscut pe Dumnezeu?
– Am avut o mare suferinta. Am fost paralizata un an de zile, si parasita de cei mai dragi oameni din viata mea. Dumnezeu nu m-a parasit si, in marea lui dragoste, m-a vindecat. O paralizie numai Dumnezeu poate s-o vindece!
Doresc sa multumesc Tatalui Ceresc pentru ce a facut pentru mine si sunt convinsa si constienta ca fara darul Lui as fi fost un gunoi, un nimic, o plaga a societatii.
Ii rog pe toti pacientii mei sa fie constienti ca Bunul Dumnezeu este cel care randuieste viata si moartea pe pamant, sanatatea si boala, iar prin tratamentul meu lucreaza numai Dumnezeu, iar El le doreste sanatatea. As dori ca ei sa nu uite niciodata sa-I multumeasca Tatalui Ceresc in fiecare seara, cand fac rugaciunile; in fiecare duminica, la Sfanta Liturghie, sa nu uite sa multumeasca pentru tot ajutorul pe care-l primesc de la Bunul Dumnezeu.
Cu mii de multumiri !
Fiti binecuvantati !

iubirea

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon


Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

„Fara Dumnezeu, orice iubire moare”

– Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a
Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea
Oasa, unde si picteaza minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul
cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca
deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un
indreptar de viata si de iubire adevarata –

„Iubirea e fundamentul fiintei noastre”

– Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se
spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a
schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

– As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se
cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din
interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare
potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea
ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si
nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza
toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un
partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de
ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme
sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei
care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai
o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti
dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de
fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e
adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci
cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb,
dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa
o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi,
oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca
asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea
ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul
dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei
treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost
creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu
Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca
raiul e comuniunea
cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

– Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem
completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie
unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti
singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau
mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om,
trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din
relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om
e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata.
Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat
am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu
avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu,
nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta
limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la
Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate
netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare
cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns.
Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din
infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre
materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt
limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al
treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza
mereu fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa
ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor
infinit, dar care nu e descatusat.

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel
ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot
potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e
cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in
celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt
care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si
nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga
la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare
se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui
este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde.
Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa
infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara
efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul
dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din
celalalt.

– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o
luam de la capat?

– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine.
Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte,
ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca
propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu,
care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o
iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest
exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in
daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa
gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu
sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l
odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum
sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa
traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte
multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in
absenta lor. E plina lumea de ele.
Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa
iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran,
inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea
punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai
mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o
forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.
Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare.
Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt,
izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti
forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti
capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat
de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la
randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem.
Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si
pestii ajung tuturor.

– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu
totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti
raspunde la fel…

– Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de
celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma
anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de
a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti
de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le
bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de
dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu
e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor
decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua
niciodata.

„Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da
de-a gata si o mare iubire”

– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E
vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la
Dumnezeu ?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente.
Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar
felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi.
Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi
trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa
intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu
sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea
cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da
de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu.
Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea
adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se
lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere.
Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci,
iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in
iubire, dar nu se reduce
totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o
putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun
eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci
iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire
egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara
nimic in schimb.

– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l
stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul
incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul
propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca
sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea
prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare.
Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat.
Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si
distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa
nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri
cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul
celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e
dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul
felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa
te poti largi, te poti
imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai
in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti
iti intorc spatele. Te trezesti singur.

– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si
nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru
care merita sa dai tot?

– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie
pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie
pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu
care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi,
un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se
jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin
iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu
statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe
recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au
ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie
sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana.
Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu
si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa
dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu
merita in sine
sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul
din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

„Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”

– Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie
scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu
care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din
nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata
singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza
ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e
posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza
vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit!
(rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se
cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune
nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt
corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare
se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l
iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul
tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l
fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt.
Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura
ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante
in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar
produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi
ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea
adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are
tulburare si n-are ceata.

– Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se
mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate
acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

– Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire
adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De
fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman
in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca
Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e
finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta
vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat.
Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in
cazul ca apare ceva mai ofertant.

– Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea
exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai
bine…

– Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii
tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o
versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu
ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in
relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca
apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane
care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem
voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la
capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei
sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici
un profil.
Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul
de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine,
nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e
foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic,
apoi inca
trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist.
Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o
relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a
randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana,
fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta
forma, oricine ar fi langa tine.

„Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”

– De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun
ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca
asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la
mijloc.

– Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat
sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt,
te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la
nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti
alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei
sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti,
depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt.
Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al
iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar
in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina,
inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara
sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra
spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate
se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi.
Pentru ca
asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se
da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti
sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine.
Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza
iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu.
Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea
adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda.
Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de
fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si
iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

– De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci
incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a
fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator.
Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a
plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o
despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca
ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe,
sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile
lasate de o suferinta din dragoste?

– Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba
ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din
afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de
rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se
vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de
multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare.
Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa
uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv.
Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe
rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou.
Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa
incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

„Fericirea se munceste in fiecare zi”

– Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…

– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In
suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si
atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu,
totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te
doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu
Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de iubire.

sursa mail info -light

iubirea

Maestrii din randurile bisericii


Am mers de Paste la un praznic bisericesc unde masa era prezidata bineinteles de preot.Discutiile se purtau in jurul unor subiecte religioase, dar dupa cum simteam nu erau alese aceste teme dintr-un real interes al grupului, ci din atitudinea ”asa se cuvine sa vorbim cu preotul, asta este ceea ce ar trebui”.
La un moment dat preotul se ridica, se duce la un dulapior, scoate cheita, deschide si scoate o sticla mica, cu un coniac foarte vechi din care punea la fiecare in pahar.Moment in care atmosfera generala era de oripilare, ingrozire ”cum se poate asa ceva, nu se cuvine, cum tocmai preotul face asta?”
Si am observat ulterior ca tocmai cei care au savurat licoarea, au apreciat-o si isi doreau sa guste, erau si cei mai ingrijorati si mai critici.
Intr-o atmosfera forte sobra si de ingrijorare generala, numai preotul era calm si zambea.El a pus o singura intrebare:”ce este mai important pentru voi, sa va doriti ceva si sa nu dati curs pentruca asa considerati voi ca nu se cade sa o faceti, sa va judecati pe voi insiva ca va doriti totusi in secret sa gustati ce v-am pus eu in pahar, si in plus sa aruncati si cu piatra in mine, judecandu-ma si pe mine, sau sa multumiti lui Dumnezeu ca suntem impreuna, ne bucuram impreuna si savuram impreuna bautura aceasta.Puteti sa mancati numai anafura toata ziua daca gandul si trairea voastra sunt de judecata, nu ati implinit ceva, sau puteti la orice mancati si beti, sa va bucurati si sa ii multumiti lui Dumnezeu si atunci ceea ce a mancat si baut v-a sfintit.”
Ne-a spus dupa acea sa stam asa cateva minute in liniste, fara sa vorbim intre noi si sa reflectam la intrebarea sa:”exista ceva sau undeva pe acest pamant, in care Dumnezeu nu se manifesta?”
Cineva din grup raspunde imediat, tot asa critic, ca este peste tot dar se manifesta in proportii diferite si a fost invatat ca in bautura alcoolica procentul este destul de mic.Si iar a zambit preotul (avea un zambet plin de bunatate), si l-a intrebat pe acel coleg:”cu ce masura judeci tu acest procent si mai ales de ce alegi tu sa cantaresti?”

Prin atitudinea sa, a transmutat vibratiile, a sacralizat atmosfera, din a bea ceva a transformat actul in a recunoaste pe Dumnezeu in acel ceva.Dupa interventia sa discutiile care au urmat au fost tot in aria religioasa, de data asta insa oamenii erau altii, intrebau exact ce ii intereseaza, numai intrebau cu mintea ci din suflet.
Ce ma interesa pe mine personal era opinia lui fata de cei care practica alte doctrine religioase, sau discipline ezoterice.Si mi-a raspuns simplu si clar:
-in primul rand sa binecuvantez daca in viata mea apare un om care cauta sa se implineasca in Dumnezeu.Nu conteaza ce cale alege, important este ca o face.Si dorinta lui i-a adus acea cale sa o studieze, ea este tot din sfera Divinitatii, nu a venit din afara sa.Calea aleasa esta raspunsul lui Dumnezeu la dorinta, la cererea fiintei.
-in al doilea rand sa inteleg intr-o astfel de discutie, ca si eu interlocutorul ne imbogatim, ne impartasim cunoasterea cailor urmate, si atentia mea sa fie pe ce avem in comun, nu prin ce suntem diferiti.Pentruca in final sunt mai multe cai de a ajunge la El, si atunci cand aflam de alta cale decat a noastra, ne reamintim sau ne consolidam imaginea maretiei Lui.

Auzisem ca el convertea cu usurinta din alte religii la crestinism si l-am intrebat cum se produce acest proces prin care o fiinta trece de la o religie la alta.
Mi-a spus ca el nu ia pe nimeni cu forta sa il duca la raul Iordanului.Intai se produce o schimbare in interior a omului, la cei care vor aceasta.
Vin la el oameni cu teorii complicate, care vor sa inteleaga filozofia, doctrina, cum a trait Iisus, cum a ajuns la acel nivel de a darui, cum s-a inaltat, ce s-a intamplat in acele momente.Si raspunsul sau indrumarea lui este simpla.Ii trimite acasa tot asa sa reflecteze la o singura idée: ”iubeste, bucura-te si multumeste lui Dumnezeu, fii plin de recunostinta.”Le va explica filozofie religioasa dupa ce au inteles si simtit insemnatatea acelei fraze.Unii vin si spun ca vor ceva mai complex, ca sunt idei prea simple, ca nu le-a spus mare lucru acea afirmatie, ca ei asteapta totuisi sa primeasca invatatura,la altii se produce o schimbare.Si acei care au simtit ceva, aceia vor si continua.
El imi spunea ” Iisus a vorbit sufletului si daca eu slujitorul lui nu ajung la sufletul omului, nu il fac sa vibreze, nu creez acolo un cantec, o simfonie, inseamna ca eu mai am de lucrat cu Cuvantul Lui.Daca ma adresez mintii cu o filozofie elaborata si complicata, si poate omul o intelege dar nu o simte, acela nici nu va practica in viata invatatura primita.In plus maine va veni alta filozofie si mai complicata, si mai elaborata, va sari de la aceasta la aceea, pentruca omul cauta o cale prin care sa daruiasca,asta isi doreste in esenta sa fie un daruitor, si cautand asa din doctrina in doctrina,in final, el la sfarsitul vietii, cat reuseste sa daruiasca din ceea ce a primit?”

Am ajuns in final la concluzia ca cei care sunt Maestri spirituali, reusesc sa faca lucrurile complexe, sa fie simple, la indemna oricui, nu genereaza idea de imposibilitate, de departare, de separare, ci creaza incredere si curaj de a merge prin viata in bucurie, si pastreaza vii prin actiunile lor, cuvintele ”tot ceea ce Eu pot face si voi puteti si chiar mai mult de atat.”
Autor Anonim (sau un inger de fata )