terapii complementare

Prefata la: ” Cauzele subtile ale imbonlavirii ” de Jacques Martel


Va redau mai jos un fragment din prefata acestei carti, fragment cu care eu am rezonat de la prima citire. Multumesc mult autoarei acestui fragment
„Ca să putem ieşi din fundătura unde am ajuns, bolnavi fiind, este nevoie să facem o „cale -întoarsă” cu mintea şi cu inima, să ne amintim acea decizie, acel act, acel gând, acea emoţie, acel conflict, acea slăbiciune, acea traumă, acea temere, etc. care ne-a determinat să facem primul pas ce ne-a îndepărtat de calea cea bună şi de sănătate. Ieşirea din cercul vicios se poate face printr-un pas lateral, nicidecum prin continuarea mersului înainte. Ieşirea dintr-un labirint întunecat se poate face prin inspiraţie, nicidecum prin căutarea unor repere orbecăind. Ieşirea dintr-o spirală descendentă se poate face printr-un salt în înălţime ori prin urcuşul treaptă cu treaptă, nicidecum prin săpături în adâncime. Ieşirea dintr-o prăpastie adâncă, atât de adâncă încât ecoul strigătului tău nu ‘ ajunge nicăieri, se poate face doar prin zbor…
Vindecarea presupune credinţă în sursa creatoare şi încrederea în resursele interioare. Odată ce ai ajuns, cu mintea şi cu inima, la acel punct in care ai pierdut calea cea bună, regăsirea ei şi reluarea călătoriei este posibilă. Totul este ca, chiar şi atunci când resursele trupului de a străbate drumul înapoi sunt limitate ori aproape inexistente, să ai credinţă şi încrederea că vei reuşi – prin intuiţie, printr-un pas lateral, prin salt în înălţime sau prin zbor…
Vindecarea nu o găseşti neapărat la capătul unei căi vindecătoare. Vindecarea este cel mai adesea, chiar Calea spre Vindecare. Iar Calea spre Vindecare trece întotdeauna prin punctul unde mintea, inima şi trupul se unesc şi devin Una cu Energia Creatoare şi cu Iubirea…
Vindecarea este în Tine.

Sănătate şi Armonie vă doresc !

Clara Toma, editor http://www.exprimari.wordpress.com

Descoperirea sinelui

Sentimentul – esenta rugaciunii


Acum parca totul are sens . Cititi si voi si va veti convinge despre ce vorbesc.
Articolul nu este scris de mine, l-am primit pe mail. Multumesc autorului acestui articol

„In cartea sa, „Efectul Isaia”, Greg Braden descrie modul în care a descoperit tradiţiile de rugăciune ale călugărilor tibetani, într-o mănăstire din munţii îndepărtaţi ai Tibetului de vest. Întreaga povestire este presărată cu observaţii fine, fiind de fapt o dezvăluire treptată a unei lumi cu totul şi cu totul fascinante – „o fotografie vie” a tradiţiilor tibetane din timpuri străvechi. Călătoria culminează cu momentul întâlnirii pelerinilor cu abatele mănăstirii (conducătorul spiritual al acelei grupări de călugări), care este întrebat de Greg Braden:
“Atunci când suntem martorii exprimărilor exterioare ale rugăciunilor făcute în temple, care este rezultatul? Unde îi duc rugăciunile, pe cei care le fac?”
Iar abatele, prin călugărul-ucenic Xjinla, care traducea dialogul, răspunde:
«„Sentiment!” spuse Xjinla. Abatele spune că scopul fiecărei rugăciuni este de a atinge un sentiment”. Abatele dădea din cap a aprobare, ca şi când ar fi înţeles traducerea lui Xjinla. „Gesturile exterioare pe care le vedeţi sunt o succesiune de mişcări şi de sunete necesare pentru a dobândi sentimentul” continuă Xjinla. „Ele au fost folosite de strămoşii noştri, timp de secole.” Abatele ne spunea că sentimentul e mai mult decât un simplu factor al rugăciunii. El a subliniat că, de fapt,sentimentul este chiar scopul rugăciunii!»
Aşadar, tradiţiile străvechi sugerează că efectul rugăciunii provine din altceva decât din cuvintele rugăciunilor în sine.
Esenţa este dată de sentiment, de trăire, ceea ce ne conduce la ideea că un om care se roagă pentru vindecarea sa sufletească sau trupească, va vedea eficienţa rugăciunii sale atunci când va trăi sentimentul de a fi vindecat, atuncicând se va vedea pe sine însuşi ajuns în starea de “a fi sănătos”.
În acest context, dobândesc mai mult sens cuvintele pe care le-am întâlnit cu ceva timp în urmă în cartea “Jocul vieţii şi cum să-l joci”, scrisă de Florence Skovel Shinn:
“Omul nu poate fi decât numai ceea ce vede el însuşi că este şi poate atinge numai ceea ce el însuşi se vede atingând”. „