Consecventa


Este seara. Intru in camera gandindu-ma la mine, la ceea ce am de făcut cu timpul meu. Invartindu-ma prin camera pun ochii pe cartea „Liniștea inimii” scrisă de Paul Ferrini. Iau carte în mână și îmi pun o întrebare: care este cuvântul potrivit pentru mine? Deschid cartea și în fața ochilor îmi apare cuvântul „consecventa”. Da, are dreptate, am nevoie de consecventa, trebuie sa exersez aceasta abilitate. Ferrini spune că, consecventa provine din fidelitatea față de sine și se manifestă atunci când acțiunile cuiva sunt in concordanță cu cuvintele lui. O persoană consecventa este demna de toată încrederea și ea nu se pedepsește atunci când greșește. Și cu cât este mai credincioasă și mai cinstita sie-si, cu atât devine mai credincioasă și celorlalți. Cam așa cu consecventa. Ușor de citit despre ea, mai greu este cu practica.
IMG_7424.JPG

Uneori visul bate filmul


Din cand in cand mai scriu cate o fila in jurnal, am un jurnal in care scriu din 2007. In el se regaseste o mare parte din trairile mele, din visele si din viata mea.

Astazi l-a deschis, nu ca sa scriu ceva(cand sunt bine, nu prea scriu) ci ca sa  citesc.

Ochii mi-au cazut pe o pagina scrisa in 26 iulie 2012(au trecut deja 4 ani de atunci). Pe acea pagina sta scris un vis, unul din multele vise pe care le-am avut in acea perioada. Acum, sincer va zic, nici de visat nu mai e timp. In acea perioada, o perioada in care imi cautam indentitatea, visele erau foarte autentice si foarte amanuntite, daca le-as desfasura intr-o naratiune, s-ar putea face filme frumoase dupa ele. 🙂

Hai ca o lungesc cu vorba si pierd esentialul.

Visul era cam asa:

„Eram intr-o casa, un fel de turnul babel, cu foarte multa lume inauntru. Sunt trairi pe care nu le pot descrie. Se facea ca asteptam un nou inceput, nimeni nu avea voie afara. Toata lumea astepta sa se intample ceva. Afara era, asa cum este de obicei in visele mele, intuneric. La un moment dat eram langa geam si am vazut cum pe partea stanga a cerului au aparut niste formatiuni foarte ordonate asezate cate doua. Casele, florile, totul era argintiu, iar fundalul era albastru. Acest peisaj emana multa Pace si Iubire. Ni s-a transmis ca este noul oras. M-am bucurat foarte tare. O bucurie pe care nu am trait-o pe acest pamant. In acea casa noi asteptam sa ni se dea suflete noi. Sufletele veneau dinspre acel oras, iar in apropierea casei luau forma persoanei cu care interactiona. Asteptam cu nerabdare sa vad ce suflet va venii si la mine. Am apucat sa zaresc o particica din noul meu suflet constientizand o stare de bucurie dar si de teama, apoi m-am trezit.”

Acesta a fost visul meu din anul 2012. Pe undeva imi place sa cred ca ceea ce am visat este partial valabil, pentru ca din acel an au inceput sa se produca diverse schimbari la nivel de constiinta, dar si la nivelul corpului fizic. Nu am mai avut nici un fel de probleme de sanatate chiar daca sufar de o boala cronica(nevindecabila, zic ei, doctorii), sunt mult mai toleranta si mult mai putin egoista, zic eu. Cu egoo-ul stateam foarte „bine”. Era la cote foarte ridicate.

Si inchei asa cum inchei fiecare pagina din jurnal:

:  „Totul este bine in lumea mea”

„Dumnezeu sa ne binecuvanteze”

 

 

Nu te opune, lasa viata sa curga !


” Nimeni din lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, LUMINA tot se va face, cu tine sau fara tine. Exista o energie ascunsa care mana lucrurile inainte. Sa nu-ti inchipui sarmana faptura pieritoare, oricat de bine ai fi de inzestrat, ca daca nu esti tu, lucrurile n-au sa mearga inainte. Prin urmare la ce straduinta? Oricum vor sta lucrurile, tu indeplinesteti inainte menirea pe care o simti, daca o simti. Poate ca nu mai intelegi rostul incordarii si sensul utilitatii tale, nu inceta sa fii ceea ce ai fost. Ispraveste ceea ce faceai ca si cum n-ai fi incercat nici o dezamagire. Poate ca fara stiinta noastra slujim un scop superior al naturii, un tel care e prea mare ca sa-l intelegem, prea vast ca sa ni-l inchipuim si pentru care Dumnezeu ne-a pus in suflet impulsiunea oarba pentru noi, dar luminata pentru EL. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fara sa-l priceapa il duce la indeplinire.”
Sfantul Arsenie Boca

ALTARUL INIMII – rugaciune


Va redau mai jos o rugaciune care pe mine m-a fermecat de la prima propozitie. Sper sa aiba acelasi efect si asupra voastra. O puteti descarca dand clik pe link-ul de mai jos.
Fiti binecuvantati!

ALTARUL INIMII

Poarta Inimii mele o deschid Doamne și te chem pe Tine, IISUSE HRISTOASE, FIUL lui DUMNEZEU.

În altarul inimii mele, îți aduc spre închinare și dăruire toate ale mele, prin IUBIREA și GRAȚIA TA Prefă-le așa cum Tu Însuți Știi în CER Nou și PAMÂNT Nou.

Doamne , Tu în altarul Inimii mele Ai Pecetluit CHIPUL Tau Cel DUMNEZEIESC. Ridică Doamne vălurile uitării și reamintește-mi că “eu sunt o mlădiță vie a TRUPULUI lui HRISTOS, întru Pacea și Bucuria Luminatei ÎNVIERI “

Te primesc , cu profundă smerenie pe Tine, IISUSE HRISTOASE, FIUL lui DUMNEZEU, în altarul inimii mele, care acum este Locașul Tău. Risipește Doamne cenușa patimilor și CHIPUL Tău lucător într-un mine să fie .

VIAȚA și CONȘTIINȚA VIEȚII , sălășluiesc în mine și fiecare filă din CARTEA VIEȚII iți multumesc că ai Rescris-o aici și acum și BUCURIA VIEȚII în mine o Clădești.

Iți multumesc Doamne că M-ai Dezlegat pe mine și neamul meu până în punctul zero al creației de toată lucrarea potrivnicului și Cred Doamne că POMUL VIEȚII a înviat , a prins rădăcini în Inima mea și roditor este . Neamurilor toate ridicati-vă si Slavă lui DUMNEZEU să aducem. Statornicește-ne Doamne pe CALEA ADEVĂRULUI, a PĂCII și a VIEȚII VEȘNICE.

Calauzește-mi Doamne fiecare Gest, Cuvânt, Gând, Intenție, Imginație , Visare astfel incat totul să fie o oglindire a IUBIRII Tale . “Tu ești ICOANA IUBIRII Dumnezeiesti, Arată-mi acest CHIP de Icoana”
Îți mulțumesc, cu nemărginită dragoste și recunoștință că ochii inimii mele i-ai deschis să pot privi TOTUL prin ICOANA veșnică a IUBIRII !

Templul și Altarul Tău sunt Doamne, unde LUCRARE cea de TAINĂ TU o Desăvârșești .
“Doamne, Doamne, Caută din cer şi Vezi şi Cercetează via aceasta, pe care a Zidit-o Dreapta Ta, şi o Desăvârşeşte pe ea!
SĂMÂNȚA cea NOUĂ a rodit în Inima mea și UN CER ÎNTRUPAT sunt Doamne, întru “ SLAVA TATĂLUI CERESC, IUBIREA FIULUI DUMNEZEIESC , ODIHNA PREASFÂNTULUI DUH și BUCURIA PREACURATEI MAICI “.

Fie mie Doamne după VOIA și CUVÂNTUL Tău . Așa să fie de Acum și până în veci vecilor . Amin

ALTARUL INIMII

Fara….. „copy paste”


Ma tot uit la pagina goala si ma gandesc ca poate ar mai trebui sa scriu ceva pe aici. Nu am nici o idee, de fapt in timp mi-am dat seama ca aproape tot ce era de scris s-a scris. Am observat navigand in fiecare zi pe net, ca majoritatea blogurilor reiau aceleasi articole, iar si iar la nesfarsit. Asa ca m-am gandit ca nu mai are nici un rost sa mai incarc si eu cine stie ce server cu o alta copie a unui alt articol.
Oamenii s-u saturat de sfaturi, si-au dat seama ca pot gandi si singuri, ca isi pot trai viata invatand din propria lor experienta si nu din cele auzite de la altii.
Asa ca eu zic sa ne traim propria viata asa cum credem noi de cuviinta si sa ii lasam si pe ceilalti sa isi traiasca propria lor viata asa cum cred ei ca este bine.

Sentimentul – esenta rugaciunii


Acum parca totul are sens . Cititi si voi si va veti convinge despre ce vorbesc.
Articolul nu este scris de mine, l-am primit pe mail. Multumesc autorului acestui articol

„In cartea sa, „Efectul Isaia”, Greg Braden descrie modul în care a descoperit tradiţiile de rugăciune ale călugărilor tibetani, într-o mănăstire din munţii îndepărtaţi ai Tibetului de vest. Întreaga povestire este presărată cu observaţii fine, fiind de fapt o dezvăluire treptată a unei lumi cu totul şi cu totul fascinante – „o fotografie vie” a tradiţiilor tibetane din timpuri străvechi. Călătoria culminează cu momentul întâlnirii pelerinilor cu abatele mănăstirii (conducătorul spiritual al acelei grupări de călugări), care este întrebat de Greg Braden:
“Atunci când suntem martorii exprimărilor exterioare ale rugăciunilor făcute în temple, care este rezultatul? Unde îi duc rugăciunile, pe cei care le fac?”
Iar abatele, prin călugărul-ucenic Xjinla, care traducea dialogul, răspunde:
«„Sentiment!” spuse Xjinla. Abatele spune că scopul fiecărei rugăciuni este de a atinge un sentiment”. Abatele dădea din cap a aprobare, ca şi când ar fi înţeles traducerea lui Xjinla. „Gesturile exterioare pe care le vedeţi sunt o succesiune de mişcări şi de sunete necesare pentru a dobândi sentimentul” continuă Xjinla. „Ele au fost folosite de strămoşii noştri, timp de secole.” Abatele ne spunea că sentimentul e mai mult decât un simplu factor al rugăciunii. El a subliniat că, de fapt,sentimentul este chiar scopul rugăciunii!»
Aşadar, tradiţiile străvechi sugerează că efectul rugăciunii provine din altceva decât din cuvintele rugăciunilor în sine.
Esenţa este dată de sentiment, de trăire, ceea ce ne conduce la ideea că un om care se roagă pentru vindecarea sa sufletească sau trupească, va vedea eficienţa rugăciunii sale atunci când va trăi sentimentul de a fi vindecat, atuncicând se va vedea pe sine însuşi ajuns în starea de “a fi sănătos”.
În acest context, dobândesc mai mult sens cuvintele pe care le-am întâlnit cu ceva timp în urmă în cartea “Jocul vieţii şi cum să-l joci”, scrisă de Florence Skovel Shinn:
“Omul nu poate fi decât numai ceea ce vede el însuşi că este şi poate atinge numai ceea ce el însuşi se vede atingând”. „

Povestea olarului lenes si a inteleptului mut


„Povestea olarului lenes si a inteleptului mut”

„A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.
Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: “Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?” apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru.
Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!
Îşi spuse: “Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!”
“Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?” se mai întrebă el. “Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva..”

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.

Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: “Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?”
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. “Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gândi el. Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta.
După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.

Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie.
Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.

De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. “Oare o fi murit?” se întrebă el şi îl trecu un fior.
Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric.
“Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?” şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut.
Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa.
Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.

În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.
Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile.
Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât.
Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.
“Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare”, spuse el. “Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând”

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie..să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor..
Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată.
“Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!”, spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă…”

Morala

Pentru a reuşi, nu te mai plânge – uită de scuze şi acţionează!

Dacă acţionezi şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi, munca va fi mai satisfăcătoare şi recompensa mai mare, pentru că vei avea o motivaţie mai puternică

Ai nevoie şi să te relaxezi, să te bucuri de viaţă şi astfel să observi oportunităţi pe care nu le vedeai în mod normal:

Toate răspunsurile sunt deja în tine, trebuie doar să pui întrebările potrivite

SURSA mail Stefan E
balerina la oglinda