Uneori visul bate filmul


Din cand in cand mai scriu cate o fila in jurnal, am un jurnal in care scriu din 2007. In el se regaseste o mare parte din trairile mele, din visele si din viata mea.

Astazi l-a deschis, nu ca sa scriu ceva(cand sunt bine, nu prea scriu) ci ca sa  citesc.

Ochii mi-au cazut pe o pagina scrisa in 26 iulie 2012(au trecut deja 4 ani de atunci). Pe acea pagina sta scris un vis, unul din multele vise pe care le-am avut in acea perioada. Acum, sincer va zic, nici de visat nu mai e timp. In acea perioada, o perioada in care imi cautam indentitatea, visele erau foarte autentice si foarte amanuntite, daca le-as desfasura intr-o naratiune, s-ar putea face filme frumoase dupa ele.🙂

Hai ca o lungesc cu vorba si pierd esentialul.

Visul era cam asa:

„Eram intr-o casa, un fel de turnul babel, cu foarte multa lume inauntru. Sunt trairi pe care nu le pot descrie. Se facea ca asteptam un nou inceput, nimeni nu avea voie afara. Toata lumea astepta sa se intample ceva. Afara era, asa cum este de obicei in visele mele, intuneric. La un moment dat eram langa geam si am vazut cum pe partea stanga a cerului au aparut niste formatiuni foarte ordonate asezate cate doua. Casele, florile, totul era argintiu, iar fundalul era albastru. Acest peisaj emana multa Pace si Iubire. Ni s-a transmis ca este noul oras. M-am bucurat foarte tare. O bucurie pe care nu am trait-o pe acest pamant. In acea casa noi asteptam sa ni se dea suflete noi. Sufletele veneau dinspre acel oras, iar in apropierea casei luau forma persoanei cu care interactiona. Asteptam cu nerabdare sa vad ce suflet va venii si la mine. Am apucat sa zaresc o particica din noul meu suflet constientizand o stare de bucurie dar si de teama, apoi m-am trezit.”

Acesta a fost visul meu din anul 2012. Pe undeva imi place sa cred ca ceea ce am visat este partial valabil, pentru ca din acel an au inceput sa se produca diverse schimbari la nivel de constiinta, dar si la nivelul corpului fizic. Nu am mai avut nici un fel de probleme de sanatate chiar daca sufar de o boala cronica(nevindecabila, zic ei, doctorii), sunt mult mai toleranta si mult mai putin egoista, zic eu. Cu egoo-ul stateam foarte „bine”. Era la cote foarte ridicate.

Si inchei asa cum inchei fiecare pagina din jurnal:

:  „Totul este bine in lumea mea”

„Dumnezeu sa ne binecuvanteze”

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s