Despre Rugăciunea Duhovnicească a părintelui Ilie Cleopa


• dialog cu dl prof.univ.dr. Ion Mânzat, preşedinte al Asociaţiei de Psihologie Transpersonală din România
– Pentru noi, moldovenii, regretatul părinte arhimandrit Ilie Cleopa este un nume de referinţă. Dv., domnule profesor, l-aţi cunoscut îndeaproape. Cum vedeţi conceptul său de „Rugăciune Duhovnicească” prin prisma psihologiei transpersonale?
– Rugăciunea Duhovnicească este a şaptea şi cea mai înaltă treaptă a rugăciunii. Părintele Cleopa spune că este posibil de practicat foarte rar şi de foarte puţini oameni, poate unul la o generaţie. Mai întîi, trebuie să lămurim cîţiva termeni: rug, rugăciune şi duh. Duh este un cuvînt românesc. Mai este folosit la ruşi, iar în alte limbi nu există; catolicii spun „Spiritus Sanctis”, adică Spiritul Sfînt. Duh este, deci, Spiritul Sfînt, dumnezeiesc, care pogoară în spiritul omenesc, înduhovnicindu-l. Dacă rugăciune am scrie – aşa cum ne-a învăţat părintele Galeriu – „rug-ăciune”, se înţelege „rugul aprins”. Rug ne sugerează totdeauna foc; focul lăuntric, rugul aprins de Dumnezeu în sufletul omenesc. Or, Rugăciunea Duhovnicească este o rugăciune a focului. Un foc purificator şi creator şi nu unul care distruge.– De ce Rugăciunea Duhovnicească este superioară Rugăciunii Inimii şi tuturor formelor de rugăciune în care tăcerea este absolută în interior şi exterior?– Rugăciunea aceasta, pe care părintele Cleopa o numeşte şi „de durere duhovnicească” este o amplificare a Rugăciunii Inimii. Dacă Rugăciunea Inimii are un text: „Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul!”, care poate fi restrîns de practicant pînă la „Doamne, milueşte-mă!”, apoi pînă la a se spune textul prescurtat numai în gînd, Rugăciunea Duhovnicească este atunci cînd se realizează deja contopirea dintre minte şi inimă; este o rugăciune fără cuvinte şi fără închipuiri, care întrece înţelegerea şi care urcă la Dumnezeu prin revărsarea luminii divine în inimă. Inima este centrul spiritului. Ea este aceea din care izvorăşte Duhul şi care primeşte Duhul. Noi, psihologii, spunem că inima este centrul spiritual, ca generatoare a Duhului şi receptacol al Duhului. Aşadar, spiritul trece dincolo de cuvînt, dincolo de ceea ce numim psihic, care este prizonier în trup.– Unii cititori ne-au întrebat de textul acestei rugăciuni…– Este bine ca oamenii să ştie că Rugăciunea Duhovnicească nu are text. Este o stare, o rugăciune-gînd în care nu mai este nevoie de cuvînt, o rugăciune a tăcerii sacre, dincolo de raţiune şi dincolo de imaginaţie. Nu este iraţională, ci supraraţională. Nu este inconştientă sau subconştientă, este supraconştientă, mai bine zis transconştientă. Mintea şi inima sînt unite. Iluminarea minţii şi iluminarea inimii sînt contopite. Din această „cununie” este eliberat Duhul, adică spiritul divin din om. Această stare se trăieşte ca o ardere, ca o îndumnezeire a spiritului omenesc.– Se mai vorbeşte şi despre „vămile” acestei rugăciuni, numite în popor şi „vămile părintelui Cleopa”.– Pentru a se uni mintea cu inima, omul aflat în rugăciune trebuie să treacă, spune Ilie Cleopa, prin două vămi: vama închipuirii, adică oprirea imaginilor necurate, ispititoare, tulburătoare şi vama raţiunii, de la poarta inimii. Aşadar, Rugăciunea Duhovnicească trebuie să se debaraseze de închipuiri, de analize şi discuţii mintale, pentru a face loc Duhului pur. Astfel, între spiritul omenesc – în care există totdeauna o sămînţă divină – şi Sfîntul Duh nu mai este doar o comunicare, ca în celelalte trepte ale rugăciunii, ci acum apare un contact direct, o contopire, o sinergie totală şi sacră. Deci, omul care urcă pe această treaptă înaltă a rugăciuni dobîndeşte o altă natură, o altă calitate prin care se depăşeşte condiţia umană obişnuită – se înduhovniceşte, se sfinţeşte.– Prin urmare, omul de rînd doar poate accede la Rugăciunea Duhovnicească, fiindu-i mai greu să ajungă şi practicant…– Dar merită să medităm la această formă înaltă de rugăciune! Este o încurajare extraordinară şi un argument indubitabil că omul nu este animal raţional, cum l-a numit Aristotel, nu este o fiinţă socială, cum i-a plăcut lui Marx să ne numească golindu-ne de spiritualitate, ci este o fiinţă spirituală, aşa cum ne-a învăţat Isus Hristos. Din această rugăciune reiese potenţialul de înaltă spiritualitate al omului. Cu o condiţie – să fii Ilie Cleopa! Adică să fii un ascet şi un sfînt. Ilie Cleopa nu a trecut în nefiinţă, ci el a trecut în eternitate şi s-a pregătit pentru asta toată viaţa.

Dupa crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s