Despre Suflet -Aristotel


Ce este deci sufletul? Prin ce coordonate concepţia aristotelică îşi manifestă încă prezenţa? „Numim viaţă — scrie Aristotel — capacitatea de hrănire prin sine, de creştere si, în fine, de micşorare”. Fiecare corp natural care „participă la viaţa” se poate considera drept „sub­stanţă compusă”, adică structurată într-un anumit fel din materie şi formă. Nu orice corp înzestrat cu viaţă poate fi însă considerat suflet. „Căci corpul nu este din acelea care se enunţă despre un subiect, ci mai curînd este el însuşi substrat si materie. Sufletul este deci, cu necesitate, o substanţă în sensul de specie a unui corp natural care are viaţa virtual <în putere >. Insă substanţa este o entelehie; aşadar, sufletul este realitatea în act a unui astfel de corp”.Sufletul este „prima entelehie”, pentru că el este „primordiala entelehiea unui corp natu­ral care posedă viaţa ca potentă”. Dacă este să rostim o definiţie generală a sufletului, am spune că el este ,,realItatea în act primordială a unui corp, natural, înzestrat cu organe”. De aceea nici nu e nevoie să cercetăm dacă sufletul si corpul sînt una, precum nu cercetăm dacă ceara e una cu chipul imprimat în ea. Sufletul este o substanţă, anume „cea potrivit cu raţiunea de a fi a lucrului” ; el nu este însă „esenţa şi raţiunea de a fi” a unui corp artificial, ci a unui corp natural anumit, care poartă în sine principiul mişcării, ca şi al stării pe loc ; sufletul nu este deci separabil de corp.Sufletul este „principiul lumii vegetale şi animale” şi se defineşte prin: hrănire, simţire, gîndire, mişcare. Nu corpul este „entelehia sufletului”, ci acesta din urmă este „entelehia unui anumit corp” (a unui corp natural), împotriva lui Platon şi a atomismului, Aristotel precizează că „sufletul nu există fără corp şi nici nu este un fel de corp” ; el „nu este corp, dar ţine de un corp,  şi de aceea se află într-un corp şi încă într-un corp de o anumită conformaţie, dar nu în sensul înaintaşilor, care îl adaptau unui corp fără sa determine în care şi în ce fel de corp, deşi se observă că nu orice lucru primeşte la întîmplare pe oricare (substanţă). Deci, sufletul este ,,o entelehie specifică şi raţiunea de a fi a ceea ce are o potentă < virtualitatea> de a fi într-un fel anumit”. Facultăţile sufletului (nutritivă, apetitiva, senzitivă., de mişcare, de gîndire) nu aparţin în egală măsură tutu­ror fiinţelor. Astfel, plantelor le aparţine numai cea nutritivă, altora si cea senzitivă si cu ea şi năzuinţa (care cuprinde si dorinţa, impulsul şi voinţa) ; unora le aparţine şi capacitatea de a se mişca, iar altora chiar cea de a gîndi si intelectul (oamenii). Nu putem însă formula o noţiune generală pentru toate (care să se armonizeze cu toate facultăţile amintite), ci trebuie sa ţinem seama de ,,specificul propriu si inseparabil”. De aceea, va trebui sa examinăm separat de ce specie este sufletul fiecăruia, de pildă cel al plantei, al omului sau al vietăţii inferioare, şi totodată ,,din ce cauză se înseriază, ele astfel, unele după altele”.

citat din cartea  Despre Suflet -introducere

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s